Episcopul de Alba, Andrei Andreicuț, la CNSAS
Episcopul de Alba, Andrei Andreicuț, a venit, luni dimineață, la sediul CNSAS, prezența sa nefiind anunțată Colegiului instituției, au declarat surse din cadrul instituției.
Surse din Colegiul CNSAS declarau, cu o săptămână în urmă, că episcopul de Alba Andrei Andreicuț, episcopul Argeșului și Muscelului Calinic Argatu și episcopul Aradului Timotei Seviciu se numără printre persoanele care vor fi invitate de CNSAS pentru a fi audiate în legătură cu o posibilă colaborare cu Securitatea.
"Există indicii și consermnări în diverse dosare, cum că acești ierarhi au avut legătruri cu Securitatea și că, în urma colaborării, aceștia au fost propuși pentru a avansa în structurile Bisericii", au declarat sursele citate.
Circa 20 de înalți prelați ai BOR sunt suspectați că ar fi făcut poliție politică, în cazul "a trei-patru" dintre ei indiciile fiind solide, a declarat, marți, Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, precizând că printre aceștia există și posibili candidați la postul de patriarh.
"Din ce am verificat până acum, sunt trei-patru la care situația este destul de clară, însă există alți 16 la care avem doar suspiciuni", a declarat Dinescu.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro
Â