Era mândria constructorilor români: ce s-a întâmplat cu podul peste Dunăre inaugurat în vară

Publicat: 14 10. 2013, 13:34

O groapă mare a apărut în carosabil pe Podul Vidin-Calafat care asigură legătura peste Dunăre între Bulgaria și România, după ce podul a fost asfaltat în aprilie și dat în folosință la mijlocul lui iunie, relatează site-ul bulgar Novinite.com.

Groapa este asupată „temporar” cu ciment în loc de asfalt, potrivit site-ului, care citează ziarul bulgar 24 Ceasa, fără alte precizări în acest sens.

„Problema este mai mare decât gaura”, scrie publicația bulgară, precizând că în urma ploilor din ultima săptămână apa a pătruns în compartimentul din beton de sub pod, în care sunt instalate cabluri de comunicații.

Angajați de la Agenția pentru Instrastructură Rutieră au examinat pagubele vineri. Altă verificare extinsă a instalației urmează să fie efectuată, la care vor participa experți din cadrul Institutului Central pentru Tehnologia Drumurilor, Norme și Standarde Naționale și Europene, potrivit site-ului. Ei urmează să evalueze starea podului și să stabilească ce anume a provocat această pagubă, la doar câteva luni după ce a fost hidroizolat și asfaltat.

În aprilie, înainte de lansarea acestui al doilea pod între Bulgaria și România, o gaură a blocat traficul rutier pe Podul Ruse-Giurgiu, a cărui construcție a fost finalizată în 1954.

Podul Vidin-Calafat face parte din Coridorul paneuropean de transport IV. Valoarea totală a proiectului a fost de 282 milioane de euro, dintre care 106 milioane de euro au fost fonduri europene, restul sumei provenind din finanțări la nivel național din cele două țări vecine și investiții private. Proiectul a fost demarat la sfârșitul anilor ’90, dar a fost amânat în mai multe rânduri.

Potrivit unor estimări, peste 415.000 de vehicule vor traversa podul în primul an de operare – 186.000 de autoturisme, 20.000 de autobuze, 209.000 de camioane – și 4.745 de trenuri – 730 de pasageri și 4.015 de marfă. Numărul vehiculelor ar urma să atingă 8.504 până în 2030, potrivit unor estimări.

Investiția urmează să fie amortizată în 12-15 ani, potrivit autorităților bulgare. Podul are 1,8 kilometri lungime și patru benzi rutiere, cale ferată, piste pentru pietoni și biciclete.

Taxa de trecere a podului este aceeași ca la Ruse-Giurgiu, de la șase la 37 de euro, în funcție de tipul de vehicul. Nu plătesc taxă pietonii, bicicliștii, vehiculele pompierilor, polițișiei și ambulanțele.