Prima pagină » Știri » Erdogan: Nu ar fi înţelept ca Rusia să lanseze un conflict militar în Ucraina

Erdogan: Nu ar fi înţelept ca Rusia să lanseze un conflict militar în Ucraina

Erdogan: Nu ar fi înţelept ca Rusia să lanseze un conflict militar în Ucraina
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei | Foto – Profimedia Images

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că nu ar fi înţelept ca Rusia să lanseze un conflict militar în Ucraina. Însă, dacă se ajunge la un război, Turcia va face ceea ce este necesar ca membru NATO, transmite Reuters.

Erdogan a spus, într-un interviu televizat, că l-a invitat pe Vladimir Putin în Turcia pentru a discuta o soluţie diplomatică şi o cale spre pace, adăugând că aşteaptă un răspuns din partea Moscovei.

Președintele Turciei a mai spus că este nevoie de un dialog cuprinzător, care să abordeze unele din preocupările de securitate ale Rusiei, dar explicându-i Moscovei că unele din cererile sale nu sunt plauzibile.

Amintim că Joe Biden a avertizat Rusia cu „sancţiuni economice semnificative” în cazul invadării Ucrainei, inclusiv cu sancțiuni care-l vizează direct pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Președintele american a precizat că i-a transmis omologului său rus că orice manevră în interiorul Ucrainei va avea consecinţe grave, iar SUA se va vedea obligată să întărească prezenţa NATO pe flancul estic, adică în Polonia și România.

Întrebat dacă se vede sancţionându-l pe Putin personal în cazul în care invadează Ucraina, preşedintele american a răspuns: „Voi vedea asta”.

Statele Unite au avertizat Belarusul că se expune unei riposte rapide dacă permite Rusiei să-i folosească teritoriul pentru a ataca Ucraina, a avertizat marți purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, într-o conferință de presă.

„În acelaşi mod în care i-am spus clar Rusiei că va plăti scump, în ultimele zile, i-am spus clar şi Belarusului că, dacă permite utilizarea teritoriului său pentru un atac împotriva Ucrainei, va suferi o ripostă rapidă şi fermă din partea Statelor Unite şi a aliaţilor noştri”, a avertizat Price.

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității din București, cu o experiență în domeniile internațional și eveniment. S-a alăturat echipei Gândul în 2021. vezi toate articolele

Citește și