Prima pagină » Știri » Eric Lawson, imaginea Marlboro în anii ’70, a murit din cauza fumatului

Eric Lawson, imaginea Marlboro în anii ’70, a murit din cauza fumatului

Eric Lawson, imaginea Marlboro în anii '70, a murit din cauza fumatului
Actorul Eric Lawson, care a apărut în reclamele Marlboro de la sfârșitul anilor '70, a decedat la domiciliul său din San Luis Obispo, din cauza unei insuficiențe respiratorii asociate cu fumatul, a anunțat duminică soția acestuia, conform huffingtonpost.com.

Actorul Eric Lawson, care a apărut în reclamele Marlboro de la sfârșitul anilor ’70, a decedat la domiciliul său din San Luis Obispo, din cauza unei insuficiențe respiratorii asociate cu fumatul, a anunțat duminică soția acestuia, conform huffingtonpost.com.

Potrivit lui Susan Lawson, soția actorului, acesta a decedat pe 10 ianuarie din cauza unei boli pulmonare cronice asociate cu fumatul.

Înainte de a apărea în reclamele la țigările Marlboro, între 1978 și 1981, Eric Lawson a fost distribuit în seriale de televiziune precum „Baretta” și „Străzile din San Francisco”. Din filmografia sa mai fac parte roluri în serialele „Îngerii lui Charlie”, ”Dynasty” și „Baywatch”.

Fumător încă de la vârsta de 14 ani, Eric Lawson avea să apară mai târziu într-o reclamă antifumat care îl parodia pe cowboy-ul din reclama la Marlboro, precum și în emisiunea „Entertainment Tonight”, de pe CBS, pentru a vorbi despre efectele negative ale fumatului.

O serie de actori și modele care au făcut reclamă la țigările Marlboro au decedat în urma unor boli asociate cu fumatul. Astfel, David Millar a murit de emfizem pulmonar în 1987, iar David McLean a decedat în 1995 de cancer pulmonar.

Citește și