Eroare în decizia de condamnare a lui Sorin Oprescu: Fostul primar ar fi condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare

Publicat: 13 05. 2019, 21:53
Sorin Oprescu

„În baza art. 39 alin 1 lit. b Cod Penal inculpatul execută pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 1 an si 4 luni. În final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani și 4 luni inchisoare”, este paragraful din decizia Tribunalului București care ar conține eroarea.

În final, Oprescu ar fi trebuit să fie condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare.

Reprezentanții Tribunalului București au precizat, pentru Mediafax, că urmează să revină cu o îndreptare în privința deciziei de condamnare. Soluția poate fi atacată.

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat. În aceeași cauză au fost judecați Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost șef al Direcției Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Florin Șupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, Ion Niță și Romeo Albu.