„Eroul cu făcăleț” de la atentatele din Londra, DECORAT de Regina Elisabeta a II-a. Mesajul ROMÂNULUI – VIDEO

„Eroul cu făcăleț de la atentatele din Londra, DECORAT de Regina Elisabeta a II-a. Mesajul ROMÂNULUI - VIDEO

Florin Morariu va prim, vineri, „ Queen”s Commendation for Bravery”, distincția Reginei pentru curaj. În motivație se precizează că primește această distincție „deoarece a ajutat alte persoane în timpul unui atac terorist”. Românul a postat un filmuleț pe Facebook în care le mulțumește tuturor pentru suport. Totodată, îi atenționează pe cei care se uită să nu uite niciodată că sunt români.

Florin Morariu a declarat, corespondentului Mediafax, că este mândru că a primit distincția și că a avut niște emoții foarte mari la ceremonia care a durat 4 ore.

„Ceremonia, care a durat 4 ore, a avut loc în Turnul Londrei și am avut niște emoții foarte mari, dar când am urcat pe scenă mi-au trecut. Mi-a fost înmânată distincția de către un lord, care este reprezentantul Casei Regale a Marii Britanii. Sunt mândru că am primit această distincție, dar și fericit, m-au felicitat tot cei prezenți. Mi-au făcut o prezentare foarte frumoasă. Împrenă cu mine au mai fost încă două persoane care au primit această distincție, iar alte 20 de persoane au primit medalii. Aș vrea să le spun românilor că, oriunde s-ar afla, în orice colț al lumii, să nu uite că sunt români”, a spus Morariu.

Acesta se va întoarce, duminică, în România, unde muncește, urmând să decidă, ulterior, ce va face.

Queen”s Commendation for Bravery, o distincție creată în 1994, se acordă civililor, dar și militarilor pentru acțiuni care nu au avut loc pe teatre de război, și răsplătește „fapte de curaj care merită recunoașterea națională”. Distincția li se acordă și cetățenilor altor state, Florin Morariu fiind primul român care o primește.

„Eroul cu făcăleț

Povestea eroului român a început în noaptea de 3 spre 4 iunie 2017. Trei persoane au intrat cu o dubă în populație, pe o stradă din Londra, apoi au început să atace trecătorii cu cuțitul. Florin Morariu muncea într-o brutărie în zona London Bridge, unde a avut loc atacul terorist, el povestind ulterior cum l-a lovit pe unul dintre teroriști, după ce acesta a reușit să înjunghie o persoană. De asemenea, a adăpostit în brutărie mai multe persoane pentru a le salva.

Într-un filmuleț, Florin a surprins cu telefonul mobil momentele și le-a povestit colegilor cum l-a lovit pe unul dintre teroriști. Totodată, el îi cere unui alt coleg să aducă „un făcăleț” din bucătărie, ca să se apere de atacatori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024