„Este o imagine de coșmar, e ceva infernal”: Comuna vâlceană Vaideeni nu s-a mai confruntat niciodată cu asemenea viitură
Primarul comunei vâlcene Vaideeni a declarat, marți, că pârâul din localitate nu a avut niciodată un debit așa mare, care în anumite zone este mărit de zece, respectiv 15 ori, în urma viiturii 30 de locuințe fiind grav afectate.
„Nu a fost niciodată un astfel de debit de când sunt locuitorii aici. Asta i-a și determinat să-și facă locuințe aici în zona asta. Sunt în jur de 30 de gospodării afectate puternic, dar sunt și altele în care a fost luat pământul, și așa putem să zicem că sunt până la 60 de gospodării. Oamenii sper să înțeleagă că este o situație deosebită care nu ne aparține nouă, care a venit așa, pe nepusă masă, și oricât ai fi de pregătit ai impresia că nu putem răspunde tuturor solicitărilor”, a declarat primarul din Vaideeni, Daniel Băluță Achim, adăugând că pârâul are, în unele locuri, debitul mărit de zece și chiar de 15 ori.
Edilul comunei vâlcene a mai spus că a existat și un caz medical, respectiv o persoană cu probleme cardiace, care a fost transportată la spital cu o ambulanță la Vâlcea.
„Am hotărât ca sinistrații să fie cazați în căminul cultural și în școală. Avem paturi, avem tot ce ne trebuie”, a mai spus Daniel Băluță Achim.
Potrivit martorilor oculari, aproximativ 200 de persoane își vor petrece noaptea la Căminul Cultural. Cea mai afectată este zona dinspre munte, acolo unde locuiește o comunitate de romi, întrucât casele acestora au fost construite foarte aproape de albia râului.
Un număr de 42 de persoane din comuna vâlceană Vaideeni rămase izolate pe o insuliță, marți după-amiază, între apele umflate ale pârâului Luncavăț, au fost evacuate cu elicopterele, mai multe case din cătunul în care locuiau acestea fiind luate de viitură, ca și animalele din gospodării.
Potrivit prefectului județului Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, aflat la Vaideeni, mai multe case din cătunul din care cei 42 de oameni au fost evacuați au fost luate de ape, la fel și animalele din gospodăriile localnicilor.
„Nu se poate spune câte case au fost distruse și luate de viituri, pentru că nimeni nu poate ajunge acolo. Pe insula formată între ape au aterizat elicopterele care au luat oamenii. Este o imagine de coșmar, e ceva infernal, copaci întregi au fost luați și sunt purtați de ape”, declara prefectul de Vâlcea.
Dumitru-Nicu Cornoiu a spus că oamenii evacuați vor fi duși la școală sau la unele pensiuni existente în zonă, precizând că nu există probleme legate de spațiile de cazare, deși numărul persoanelor care nu vor mai avea unde să se întoarcă acasă în cătunul distrus de ape ar putea ajunge la aproape o sută, în condițiile în care nu toți se aflau în localitate în momentul în care au venit viiturile.
Potrivit prefectului, multe dintre persoanele evacuate nu au posibilități financiare și vor avea nevoie de ajutor din partea autorităților pentru a-și reface casele luate de viituri.