#euprimar | Craiova: Școala în care s-a scris istorie stă să cadă / Primar: Ni s-a spus că este o lucrare mai complicată decât Cazinoul din Constanța

Publicat: 22/10/2019, 06:02

Între timp, alte obiective turistice din Craiova au fost reabilitate pe fonduri europene. Doar Centrul vechi al urbei a reușit să fie reanimat cu peste 11 milioane de euro. Urmează un material din campania #euprimar.

Banii europeni au schimbat fața Craiovei

Una din zonele reabilitate pe fonduri europene este centrul Centrul vechi al Craiovei care11 milioane euro.Zona a devenit din nou animată de craioveni, fiind și un punct de atracție pentru cei care ajung in oraș. În zonă sunt case vechi din perioada secolelor XIX-XX, care acum atrag din nou privirile prin noile culori, evidențiind dantelăriile și micile statui cu care sunt decorate pe fațade.

Din loc în loc în centrul istoric al Craiovei sunt bănci lângă care se găsesc statui ale domnițelor de odinioară. Pentru cei care nu știu centrul vechi al Craiovei era zona negustorească a urbei.

Una din străzile pe care se plimbă azi craiovenii,Lipscaniul se mândrea cu titulatura de principala uliță comercială a Craiovei. Inițial, era ulița „cojocarilor” , a vânzătorilor de cojoace, pielărie, apoi a devenit ulița „brașovenilor” și a „lipscanilor” (după numele orașelor de unde veneau principalele mărfuri, Brașov și Leipzig). A fost prima uliță a orașului pavată cu bolovani de râu.

Doar în fotografiile vechi mai pot fi văzute dughenele micuțe de odinioară, cu ațe și nasturi colorați, cu plăpumi uriașe și perne moi, cu care doamnele cu zulufi și crinolină își decorau paturile. Tot aici erau pantofi feluriți din piele, în care domnii cu joben ieșeau după-amiezele la promenadă și pe care îi lăcuiau lustragii la colț de stradă. În locul acelor clădiri azi sunt terase și baruri, care ajută la reînvieerea poveștii acestor zone.

Zona a fost refăcută prin Programul Operațional Regional 2007-2013 – Axa prioritara 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbana”, sub-domeniul „Poli de creștere”, categoria de operațiuni: reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban. Firma de construcții care a preluat contractul nu a putut interveni însă pe toate fațadele, deoarece sunt procese pe rol pentru stabilirea proprietarilor. Una dintre case își sprijină azi pereții pe crengile unui copac care crește din interior. Povestea ei a început cu „a fost odată” și nu are deocamdată un final fericit. Peste ea a fost așternută și o plasă verde și s-au pus și garduri de protecție, pentru că a devenit deja un pericol pentru pietoni. Mai sunt și alte case care nu au fost refăcute din aceleași motive.

Muzeul de Artă refăcut în interior, dar în șantier la exterior

Un alt loc de poveste în Craiova,tot în zona centrală este Palatul Jean Mihail -azi muzeul de Arta construit 1899-1907 în stil neogotic, după planurile arhitectului francez Paul Gattreau, inaugurat în 1909. Palatul a fost donat statului în anul 1936.

Muzeul prezintă publicului colecții de pictură universală (școală olandeză, flamandă, franceză, italiană) și românească (secolele XVI – XX, lucrări de Constantin Lecca, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza), șapte sculpturi de Constantin Brâncuși, colecțiile de icoane și grafică românească. Obiectele sunt expuse în Galeria de artă universală, Galeria de artă românească și Cabinetul Constantin Brâncuși.

Acest loc și-a recăptăt pe interior frumusețea de altă dată. Consiliul Județean Dolj a fost instituția care a făcut această reabilitare prin Programul Operațional Regional 2007-2014 cu șase milioane de euro. Lucrările s-au derulat în perioada 2009-2014.

Din mai 2015 Consiliul Județean Dolj a început tot pe fonduri europene construcția Centrului Internațional „Constantin Brâncuși”, un proiect futurist conceput de celebrul arhitect român Dorin Ștefan, care trebuia realizat lângă Muzeul de Artă din Craiova. O firmă din Italia San Giorgio Appalti s-a angajat în 2015șia obținut proiectul, unul cu fonduri europene la acea vreme, după ce s-a prezentat la licitație cu prețul cel mai mic, 20.789.230 lei (fără TVA), dar a dat greș în realizarea lui.

După un an și jumătate, italienii nu au reușit să execute decât 6% din lucrări, motiv pentru care CJ Dolj, care a pierdut din această cauză și fondurile europene obținute pentru acest proiect, a reziliat și a mers în instanță pentru recuperarea pagubei.

Procesul a început în noiembrie 2017, iar sentința finală a venit după 18 înfățișări în care cauza a tot fost amânată din diverse motive. Curtea de Apel Craiova a admis,anul acesta, în parte, cererea CJ Dolj și a obligat societatea din Peninsulă la plata unei sume colosale către Consiliul Județean, ca daune interese și dobânzi penalizatoare.

Lucrările au fost reluate anul trecut la Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”, de care se ocupă acum asocierea italiană Manelli Impresa SRL – Scotta SRL, cea care a câștigat, în decembrie 2017, noua licitație demarată de CJ Dolj, cu o valoare a investiției de 23.145.378 de lei (inclusiv TVA).

Muzeul Olteniei, loc cu istorie vie

Un alt obiectiv Muzeul Olteniei rerstaurat cu fonduri europene este Muzeul Olteniei Craiova. Acesta cuprinde șiCasa Baniei cel mai vechi edificiu civil din Craiova din 1699 (perioada lui Constantin Brâncoveanu) . În cel mai vechi edificiu al Craiovei se găseste azi secția de etnografie a Muzeului Olteniei, care ne deschide poarta către obiceiurile și tradițiile strămoșești specifice zonei. De asemenea, la secția de istorie -arheologie, cei care îi trec pragul pot vedea redate în mărime naturală luptători din diverse perioade, case, dar și biserici sau străzi din Craiova.

Școala centrală a Craiovei, prezentă în toate manualele de istorie stă să cadă

Scoala care apare pe fundalul celebrului tablou pictat de Theodor Aman intitulat ” Hora Unirii la Craiova „folosit și în toate cărțile de istorie la lecția Unirea Principatelor Române din 1859 este școala centrală a orașului. Cunoscută azi sub denumirea de Colegiul Național „Carol I” din Craiova unitatea scolara celebră din cartea de istorie care a dat României 54 de academicieni stă să cadă.

Cad bucăti de tencuială la propriu, din Colegiul Național „Carol I” din Craiova. Școala este înconjurată pe exterior de garduri de protecție unite cu bandă de la Poliția Locală pe care scrise „Nu treceți, cade tencuiala”. De câțiva ani nici elevii nu mai intra in acest edificiu sub cupola căruia se afla una din cele mai valoroase biblioteci din țară, o colectie de geme si cea mai mare colecție de fluturi.

Municipalitatea încearcă de ani buni să refacă construcția, Nu a reușit să atragă fonduri europene pentru că investiția ar fi prea mare. Reabilitarea a fost plasată la CNI din 2018, dar lucrările nu au început. Încă mai sunt așteptate avizele de la Ministerul Culturii, unde dosarul a mai fost respins.

Primarul Craiovei Mihail Genoiu speră însă ca lucrările să înceapă de anul viitor, însă din informațiile pe care le are de la CNI se pare că va fi o lucrare de durată.

„Varianta dată de experți este de spargere a clădirii în cinci corpuri care să lucreze independent în caz de seism sau de vibrații, pentru a nu mai atrage deteriorarea unui corp de alt corp. Ni s-a spus de la Compania Națională de Investiții că este o lucrare mai complicată și mai grea decât Cazinoul din Constanța. Și, gândiți-vă, la Cazinoul din Constanța, CNI-ul s-a apucat de lucru acum șapte-opt ani. Eu am garanția că anul acesta se va finaliza licitația de execuție și la anul se va realiza execuția. Orice altă variantă de cârpeală nu merită acest colegiu. Chiar dacă durează mai mult, va fi reabilitat în așa fel încât să mai țină cel puțin 193 de ani de aici încolo”, a mai spus primarul Craiovei.

Elevii învață în clădirile conexe ale colegiului și nu în corpul central.

Parcul Nicolae Romanescu- reabilitat cu 11,3 milioane de euro

Parcul „Nicolae Romanescu” este emblematic pentru Craiova și nu numai. Este considerat al treilea parc natural, ca mărime, din Europa, și cel mai mare din estul Europei. Construcția lui a început în 1901. Construit în stil romantic, după planurile arhitectului peisagist francez Edouard Redont, pe terenul cumpărat de la prințul Gheorghe Bibescu, și inaugurat la 29 septembrie 1903, parcul poartă numele primarului de atunci al Craiovei, Nicolae Romanescu, el fiind cel care a avut ideea construirii parcului. Se întinde pe 90 de hectare și este considerat „adevărata podoabă a Craiovei”, fiind clasificat între cele mai reprezentative parcuri naturale ale Europei, alături de Versailles (Franța), Pincio (Italia), precum și de parcul englezesc din München (Germania), după cum este afișat pe o inscripție de piatră aflată chiar la intrarea în parcul craiovenilor.

În mijlocul parcului se află un imens lac natural, iar de o parte și de alta a acestuia se găsesc foarte mulți copaci și alei, podețe și foișoare, pe o mică insuliță. De o parte și de alta a lacului se află un hipodrom, iar în partea opusă se află Grădina Zoologică a Craiovei.

În 2015 Primăria Craiova a realizat un proiect de reabilitare a parcului de 11,3 milioane de euro. lucrările au început în 2016 și au fost recepționate în 2017. În par lucrările continuă. Primăria Craiova a semnat în luna mai un contract de 150.000 de euro. pentru reamenjarea intrării dar și reamplasarea unei statui pe un alt soclu.

„Contractul prevede modernizarea accesului în Parcul «Nicolae Romanescu» și reamplasarea statuii. Este vorba de statuia cu cei doi cai, care va fi amplasată pe un alt soclu, mult mai adecvat și mai corelat cu dimensiunile ei. Această necesitate a plecat de la faptul că soclul era deteriorat în totalitate. Firma care a câștigat studiul de fezabilitate a gândit o piațetă care să fie în concordanță cu interiorul parcului. Acum este o zonă în care se parchează mașinile într-o parte și alta, iar după modernizare ea va deveni o zonă pietonală”, a spus primarul Mihail Genoiu.

Parcul din Craiova a fost inclus de curând în lista monumentelor istorice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Omenirea tremură. Se construiesc primele adăposturi antiatomice. Ce urmează
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?