Prima pagină » Sport » Euro 2020: UEFA a închiriat ALTE STADIOANE, după ce România ȘI-A ÎNCĂLCAT promisiunile

Euro 2020: UEFA a închiriat ALTE STADIOANE, după ce România ȘI-A ÎNCĂLCAT promisiunile

UEFA a închiriat alte stadioane pentru Euro 2020. Nu are ăncredere că România se va ține de promisiuni. Vezi despre ce terenuri este vorba

La Nyon s-a cam risipit convingerea că stadioanele Steaua, Dinamo și Rapid vor fi gata în timp util, așa că forul european și-a luat măsuri de siguranță.

Potrivit ProSport, UEFA ar fi închiriat baza din Berceni a FCSB, baza Mogoșoaia a FRF și stadionul Concordia din Chiajna.

Când Bucureștiul a primit, în 2014, organizarea a patru meciuri din cadrul turneului final al Euro 2020, statul român, prin intermediul guvernului său, și-a luat angajamentul să reconstruiască patru stadioane, la standarde competitive, pe care să se poată antrena selecționatele care vor juca pe Arena Națională. Era vorba, atunci, să fie refăcute Steaua, Arcul de Triumf, Dinamo și Rapid.

UEFA a închiriat alte stadioane pentru Euro 2020, după ce România și-a încălcat promisiunile

Doar că, până acum, abia s-au finalizat lucrările de demolare de la stadionul Steaua, iar la stadionul Giulești abia a început dezmembrarea scaunelor de la peluze și de la tribună. 

La Dinamo, situația este și mai complicată: lucrările nici nu au început. Din cauza problemelor legale, noul stadion nu va fi construit pe locul actualei arene, inaugurată în 1951, ci pe locul fostului velodrom, care va fi demolat. Momentan se așteaptă aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru demararea lucrărilor.

ProSport a aflat însă că UEFA n-a mai ținut seama de promisiunile încălcate la nesfârșit ale statului român. Specialiștii forului de la Nyon au venit în inspecție la București acum câteva luni și au optat pentru bazele de pregătire din Berceni (a FCSB), Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia (al Federație Române de Fotbal) și Chiajna.

Din acest moment, reconstrucția arenelor Steaua, Dinamo și Rapid nu mai are importanță, din perspectiva UEFA, care „s-a acoperit”.

Foto: Captură/ Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?