Euroins va plăti despăgubiri de 120.000 de euro pentru moartea delfinului Pei-Pei
Euroins România va plăti Delfinariului din Constanța suma de 120.000 de euro în urma morții delfinului Pei-Pei, bani care vor achiziționarea unui nou exemplar în aprilie 2014, a anunțat asigurătorul.
„Societatea a încheiat toate procedurile necesare acordării unei despăgubiri de 120.000 euro Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, ca urmare a morții delfinului Pei-Pei. În acest context, s-au creat toate premisele pentru ca, în luna aprilie a anului viitor, Delfinariul să achiziționeze un nou exemplar, care să îi ia locul lui Pei-Pei”, se arată într-un comunicat al asigurătorului.
Pei-Pei a decedat în luna iunie. Delfinul avea șapte ani și fusese adus din China în urmă cu trei ani împreună cu Ni Ni și Chen Chen, ceilalți doi delfini de la Delfinariu, în urma unui protocol încheiat între Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și Aquariumul din Beijing.
Euroins România a fost înființată în anul 1994 sub denumirea Asitrans și practică numai asigurări generale.
Acționarii companiei sunt Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) – 92,3% și mai multe persoane fizice și juridice, care împreună controlează titluri reprezentând 7,7% din capitalul social.