#euromania. Votul la europarlamentare și referendumul din 26 mai. Câte buletine de vot sunt
– Secțiile de votare sunt deschise între orele 7:00 și 21:00. La ora 21:00 mai pot vota doar alegătorii care se află în sala unde se votează. În străinătate se votează în 7 și 21 ora locală.
Dacă sunteți omis din lista permanentă, veți fi înscris pe o listă suplimentară. Bucureștenii trebuie să voteze la secția unde sunt arondați, ei neputând vota pe listă suplimentară în alt sector. Ambele voturi (pentru europarlamentare și referendum) vor fi date în aceleași secții de votare.
– Veți prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secției de votare. După scanarea actului de identitatea și validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condițiile legale, președintele biroului electoral al secției de votare ia o decizie în acest sens. Aveți opțiunea de a vota doar la europarlamentare sau la referendum. Dacă nu doriți să votați la referendum, membrii biroului electoral al secției de votare vor trage o linie în dreptul spațiului pentru semnătură pentru referendum. După semnarea sau înscrierea și semnarea pe lista electorală suplimentară veți primi trei buletine de vot, unul pentru europarlamentare și două pentru referendum (câte un buletin pentru fiecare întrebare de la referendum).
– Pe 26 mai românii votează reprezentanții în Parlamentul European. România are alocat un număr de 32 de reprezentanți, care sunt aleși în sistem proporțional, pe liste închise; există o singură circumscripție. Cu alte cuvinte, fiecare partid primește mandate direct proporțional cu numărul de voturi obținute. Mandatul unui europarlamentar este de 5 ani.
– De asemenea, pe 26 mai o să aibă loc și un referendum pe teme legate de justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis.
Cele două întrebări ale referendumului care vor fi incluse pe buletinul de vot sunt:
1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”
– Înainte de a intra în cabina de vot, asigurați-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul va fi declarat nul! Aplicați ștampila cu mențiunea „VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit, respectiv opțiunii de la referendum. Îndoiți buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ștampila de control a secției de votare să rămână în afară, și introduceți-l apoi în urnă corespunzătorare (vor fi folosite urne diferite pentru alegeri și referendum) astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. Dacă greșiți aplicarea ștampilei, puteți cere un nou buletin de vot, dacă nu a fost introdus în urnă. Primul va fi anulat.
-Restituiți ștampila și primiți înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărțile de identitate). Se va aplica un singur autocolant, indiferent dacă votați doar la referendum sau la europarlamentare.
– Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secția de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. Cererea se face cel târziu în preziua alegerilor. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării. Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare.