Europa de Est și Asia Centrală, îndemnate să interzică instituționalizarea copiilor sub 3 ani
Guvernele din Europa de Est și Asia Centrală ar trebui să interzică instituționalizarea copiilor până la împlinirea vârstei de trei ani, întrucât plasarea lor în instituții la vârste fragede duce la grave întârzieri în dezvoltarea lor, se arată într-un comunicat de miercuri al UNICEF.
Cel puțin 1,3 milioane de copii din regiune sunt separați de familiile lor, adesea din cauza sărăciei sau a incapacității familiei de a face față unor situații de stres, rezultă din studiul „Copiii sub trei ani aflați în instituții de ocrotire în Europa de Est și Asia Centrală: o analiză a situației regionale din perspectiva drepturilor”, lansat miercuri în Bulgaria, în cadrul unei conferințe ministeriale regionale.
Potrivit studiului citat, din cele 1,3 milioane de copii separați de familii, aproximativ 31.000 plasați în instituții au sub trei ani.
„Lăsați într-o astfel de formă de protecție la o vârstă atât de fragedă, aceștia riscă grave întârzieri în dezvoltarea lor”, se arată în studiul prezentat în cadrul unei conferințe găzduită de Guvernul Bulgariei, sub patronajul Președintelui Rosen Plevneliev și în colaborare cu UNICEF, la care participă delegații din 20 de țări.
Consultantul Regional al UNICEF în domeniul Protecției Copilului, Jean Claude Legrand, și-a exprimat preocuparea cu privire la faptul că, în unele țări, copiii sub trei ani prezintă un risc de a fi plasați în instituții de trei ori mai mare decât copiii mai mari.
„Aproximativ 30 la sută dintre copiii instituționalizați sunt copii cu dizabilități – într-una din țări, proporția acestora este de 60 la sută. Aceștia sunt printre cei mai stigmatizați copii. Din acest motiv, politicile de protecție socială trebuie să acorde prioritate copiilor celor mai mici și mai vulnerabili. Există prea multe bariere ce împiedică copiii care au cel mai mult nevoie de ajutor să crească într-o familie. Un număr mai mare de servicii de îngrijire a copilului dublate de servicii de suport familial și eforturi de eliminare a obstacolelor legislative nejustificate care împiedică asistenții maternali să preia rolul de îngrijitori ar contribui la ameliorarea situației”, a declarat Legrand, citat în comunicatul UNICEF.
Studiul mai arată că resursele folosite în prezent pentru protecția copiilor lipsiți de ocrotirea părintească ar putea fi investite mai eficient în servicii familiale multisectoriale și adaptate, iar instituționalizarea ar trebui să fie o soluție doar în ultimă instanță având în vedere că fiecare trei luni petrecute într-o astfel de instituție întârzie dezvoltarea fizică a copilului cu o lună. În plus, copiii riscă să nu se atașeze de părinți și să sufere atrofieri la nivelul creierului.
În acest context, guvernele sunt îndemnate să intensifice întărirea capacităților și să stabilească standarde de practică pentru personalul din maternități și spitalele de pediatrie în ceea ce privește susținerea părinților nou-născuților cu dizabilități și a celor din categoriile cele mai vulnerabile în ideea de a preveni separarea copiilor de familie și să modifice legislația pentru a reduce cazurile de plasare în instituții a copiilor sub trei ani, această decizie fiind luată doar în ultimă instanță și ținând cont de interesul superior al copilului.
De asemenea, se recomandă guvernelor să elaboreze sau să dezvolte răspunsuri și servicii de tip familial corespunzătoare care să susțină familiile biologice sau asistenții maternali în cazul copiilor sub trei ani, să elimine barierele care împiedică copiii lipsiți de ocrotirea părintească să fie plasați la asistenți maternali sau în alte forme de îngrijire de tip familial și să acorde prioritate alocării de resurse serviciilor locale adecvate care oferă soluții alternative pentru copiii mai mici de trei ani, focalizându-se asupra nevoilor copiilor cu dizabilități.
Anul trecut, în cadrul Parlamentului European, UNICEF și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului au făcut apel la guvernele din regiune să reducă situațiile de instituționalizare a copiilor.