Evacuare de urgență a unui avion de pe ruta Florența-Timișoara. Patru pasageri au fost răniți

Publicat: 28 05. 2012, 16:25
Actualizat: 28 05. 2012, 16:25

Patru pasageri ai unui zbor pe ruta Florența – Timișoara au fost răniți pe aeroportul din orașul italian după ce aeronava a fost evacuată din cauza alertei de incendiu, relatează AFP.

Pilotul avionul companiei CarpatAir a decis evacuarea de urgență după ce în timpul manevrei de decolare izbucnise un incediu la unul dintre motoarele aparatului.

La bordul avionului de tip Saab 2000 se aflau aproximativ 40 de persoane.

Cel puțin patru pasageri au fost răniți ușor în timpul procedurii de evacuare (suferind contuzii ușoare), iar mai multe persoane în vârstă sunt în stare de șoc.

Aterizările și decolările au fost suspendate scurt timp pe aeroportul din Florența.

Potrivit unor surse aeroportuare, se pare că nu a fost depistată nicio urmă de incendiu la vreun motor al aeronavei. Comandantul susține însă că observase izbucnirea unui incendiu.