Prima pagină » Știri » Evacuări în masă în sudul Mexicului, grav afectat de inundații

Evacuări în masă în sudul Mexicului, grav afectat de inundații

Autoritățile mexicane au continuat vineri evacuarea în masă a populației din sudul țării, afectat de inundații fără precedent, în urma cărora mai mult de un milion de persoane au rămas fără locuințe, iar guvernul mexican a recunoscut că este depășit de situație, relatează AFP.

Situația este critică în statul Tabasco, acoperit în proporție de 80 la sută de apă, după revărsarea mai multor râuri, ca urmare a ploilor torențiale căzute în ultimele zece zile.

Zeci de mii de locuitori din zonă și-au părăsit locuințele, iar autoritățile au anunțat că a fost înregistrat oficial un singur deces.

Inundațiile afectau vineri 30 de municipalități din statul vecin Chiapas, unde 16 râuri și șase cursuri de apă de mai mici dimensiuni s-au revărsat. În Chiapas, a fost înregistrată o victimă, iar autoritățile locale au anunțat că 20.000 de persoane sunt izolate.

"Acest eveniment a depășit pe toată lumea", a declarat ministrul mexican de Interne, Francisco Ramirez Acuna.

Președintele mexican, Felipe Calderon, a mobilizat armata terestră pentru a împiedica jafurile, Marina, ale cărei baze asigură aprovizionarea, și aviația. El le-a cerut mexicanilor să dea dovadă de generozitate în fața "uneia dintre cele mai grave catastrofe naturale din istoria Mexicului" și a anunțat anularea unei vizite programate în Panama, Columbia și Peru.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și