Evadarea celor doi deținuți de la Poarta Albă, descoperită la apelul de dimineață

Publicat: 15 02. 2012, 09:52
Actualizat: 09 06. 2012, 22:31

Potrivit inspectorului șef principal de penitenciare Claudiu Cătălin Bejan, ca urmare a verificării perimetrului, au fost descoperite, pe latura de vest, urme de săpare a pământului cum mâna, iar în zona interzisă dintre cele două garduri de sârmă ghimpată au fost observate urme de picior.

Evenimentul a fost adus la cunoștința conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și Poliția, unitatea a fost alarmată, constituindu-se grupe de căutare care acționează în paralel cu echipajele de polițiști.

Unul dintre evadați este Mihai Ion, născut în 11 iulie 1968, în municipiul Medgidia, condamnat la trei ani, în primă instanță, pentru furt. Bărbatul domicilia în comuna constănțeană Seimeni.

Cel de-al doilea fugar este Marian Acatrinei, născut în 26 iunie 1988, în comuna constănțeană Băneasa și a fost condamnat definitiv la un an pentru furt și la 12 ani, în primă instanță, pentru omor deosebit de grav.

La ora transmiterii comunicatului, era în curs de desfășurare o anchetă a conducerii unității care urmează să stabilească cauzele care au dus la producerea evenimentului și gradul de responsabilitate al cadrelor aflate în serviciul de supraveghere. (Mediafax)