Cinci elevi din lotul olimpic, ce vor merge la Balcaniada de matemantică, participă de miercuri la prima probă a sesiunii speciale a Evaluării naționale 2012, Limba și literatura română, a declarat agenției MEDIAFAX, secretarul de stat în MECTS, Stelian Fedorca.
Elevii din clasa a VIII-a, care participă la loturile naționale de pregatire pentru olimpiadele și concursurile internaționale, susțin Evaluarea națională, într-o sesiune specială, care se va desfășura în perioada 6- 11 iunie.
„Pentru sesiunea specială au fost înscriși cinci elevi deștepți” a precizat secretarul de stat.
Sesiunea specială va fi organizată la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, județul Dâmbovița.
Potrivit calendarului, miercuri are loc proba la Limba și literatura română, joi, la Matematică, iar vineri, la Limba și literatura maternă.
Tot vineri vor fi afișate rezultatelor (până la ora 18.00). În intervalul 9-10 iunie vor fi rezolvate contestațiile, iar în 11 iunie este programată afișarea rezultatelor finale.