Prima pagină » Știri » Evaluare Națională 2019: Rezultatele finale au fost afișate

Evaluare Națională 2019: Rezultatele finale au fost afișate

Evaluare Națională 2019: Rezultatele finale au fost afișate
Rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a, sesiunea 2019, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate, sâmbătă, pe site-ul dedicat - evaluare.edu.ro.

Rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a, sesiunea 2019, pot fi consultate AICI!

Media generală obținută la Evaluarea Națională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învățământul liceal de stat.

Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a este prevăzută pentru data de 3️ iulie.

 

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 3️ – 7 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat – 12 iulie.

Știre inițială

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale vor fi afișate sâmbătă, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației. Înaintea contestațiilor, 106.838 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, iar 429 de candidați au obținut media generală 10.

Rezultatele finale vor fi publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

Înaintea contestațiilor, situația statistică generală releva că dintre cei 146.105 candidați prezenți, 106.838 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidați prezenți dintr-un total de 155.020 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidați (80,6%), iar 1.956 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 91.606 candidați (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 8.130 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Citește și