Evaziune fiscală de un milion de euro, descoperită la un comerciant de cereale din Arad

Publicat: 29 01. 2013, 13:05
Actualizat: 03 07. 2013, 22:33

Inspectorii fiscali arădeni au descoperit o evaziune de aproape un milion de euro la un comerciant de cereale, care nu a evidențiat în contabilitate toate tranzacțiile și a refuzat să pună la dispoziția autorităților documentele firmei în cursul anchetei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, a fost finalizată o inspecție fiscală la o firmă care comercializează cereale, descoperindu-se că administratorii nu au evidențiat în contabilitate o serie de tranzacții.

„Societatea nu funcționează la sediul social declarat, iar reprezentanții legali ai societății nu au pus la dispoziție documentele necesare efectuării inspecției fiscale”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, pentru că nu s-au putut obține documentele contabile de la firmă, cercetările au continuat pe baza datelor puse la dispoziție de alte instituții de control și cu documente primite de la partenerii de afaceri europeni sau din țară ai firmei arădene.

Autoritățile susțin că firma s-a sustras de la plata către stat a sumei de 960.000 de euro, reprezentând TVA, impozit pe profit și accesorii.

Pe numele administratorului societății a fost depusă o sesizare penală pentru evaziune fiscală și pentru refuzul de a pune la dispoziția inspectorilor documentele de evidență contabilă.

Autoritățile urmează să recupereze prejudiciul prin proceduri care merg până la executarea silită.