Excepția de la ordinul de blocare a angajărilor la stat. Ministru: „Mesajul meu a fost acesta de a nu crea panică în sistem”
„În sistemul de învățământ, angajările nu se blochează, suntem în perioada de desfășurare a concursurilor, iar pe posturile vacante, vom angaja profesori care participă la concurs. Posturile rămase vacante, evident, în conformitate cu ordonanța, le vom înainta la nivelul Consiliului pentru Analiza Organizării Instituționale și a Resurselor Umane din Administrația Publică Centrală. Mesajul meu a fost acesta de a nu crea panică în sistem pentru că suntem în perioada de concursuri, urmează ocuparea de posturi în perioada iulie-august în sistemul de învățământ. Pentru cele care nu se ocupă, la începutul lunii septembrie, se va organiza alte concursuri pentru că ne dorim să avem profesori la clase, la începutul anului școlar”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Pop, ministrul Educației.
Liviu Pop a explicat că dorește ca la începutul anului școlar să nu mai existe profesori necalificați la catedră.
„Unul dintre obiectivele mele este acela să nu mai avem profesori necalificați în sistemul de învățământ, chiar dacă această necalificare este pe două paliere: profesori care au doar liceul și profesori care au licență, dar nu profesează în domeniul licenței pe care o au. Sunt măsuri pe care le vom implementa, astfel încât anul acesta să fie primul an după Revoluție când nu vom mai aveam profesorii necalificați la catedră. Avem cursuri de reconversie”, a adăugat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educației.
Liviu Pop a mai menționat că la nivelul fiecărui județ, printr-un soft special, sunt actualizate locurile rămase vacante, astfel, că se cunoaște situația din fiecare unitate școlară.
Precizările ministrului Educației vin în contextul în care Guvernul a adoptat, joi, ordonanța care prevede blocarea angajărilor în administrația centrală până la sfârșitul anului și auditarea celor existente, analiza urmând a fi făcută de un comitet interministerial coordonat de premierul Mihai Tudose. Executivul menționează că, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.