EXCLUSIV. Asistenții medicali, revoltați că nu mai pot lucra în afara orelor de program în altă unitate sanitară
Asistenților medicali li se interzice să presteze servicii medicale în afara orelor de program în altă unitate sanitară decât cea în care sunt angajați, potrivit unei decizii luate la nivelul conducerii Ministerului Sănătății.
Măsura se aplică pentru toate unitățile sanitate de la nivelul municipiului București.
„Vă rugăm să efectuați un instructaj în acest sens cu toate cadrele medicale din cadrul unității sanitare pentru a putea lua la cunoștință de aceste dispoziții pe bază de tabel nominal cu semnătură de luare la cunoștință”, se arată în hotărâre.
Potrivit surselor Gândul.ro, asistenți medicali sunt revoltați de această decizie și consideră că sunt discriminați, fiindcă hotărârea nu îi vizează și pe medici.