EXCLUSIV | Ce a făcut miliardarul Dan Petrescu cu 24 de ore înainte să moară
Dan Petrescu, cea mai bogată persoană din România, se afla în avionul care s-a prăbuşit, duminică, la Milano. În aeronavă se mai aflau soția și fiul omului de afaceri. Surse Gândul au dezvăluit ce au făcut în Italia miliardarul și familia acestuia cu 24 de ore înainte de accidentul aviatic.
Fiul lui Dan Petrescu, care locuiește în Canada, unde este cercetător, venise în Italia cu un cuplu, pentru a-i boteza un copil.
Botezul a avut loc în weekend, iar duminică, Dan Petrescu (68 de ani) și familia lui mergeau cu avionul, împreună cu finii lor, la Olbia, în Sardinia, unde aveau o vilă. Mama lui Dan Petrescu, în vârstă de 98 de ani, era deja în Olbia și își aștepta familia.
Dan Petrescu, considerat cel mai mare investitor din piaţă, a murit după ce un avion de mici dimensiuni a căzut pe o clădire din Milano, Italia. Toate cele opt persoane din aparatul de zbor au murit.
Potrivit unor surse, avionul fusese cumpărat de miliardarul Dan Petrescu, împreună cu Vova Cohn, fost acționar al clubului de fotbal Dinamo București. Avionul ar fi fost achiziționat în aprilie 2015.
Citește și…
Un avion românesc s-a prăbuşit lângă Milano. 8 persoane au murit, printre care un copil (VIDEO)
Ce avere avea Dan Petrescu, cel mai bogat român
Cine va moșteni averea celui mai bogat român, mort în accidentul de la Milano
EXCLUSIV | Cel mai bogat român, soția și fiul, morți în accidentul aviatic de la Milano