Prima pagină » Știri » EXCLUSIV. Comunitățile de romi proveniți din România, stabiliți în Franța, Italia și Germania, devastate de coronavirus. Au murit tineri!

EXCLUSIV. Comunitățile de romi proveniți din România, stabiliți în Franța, Italia și Germania, devastate de coronavirus. Au murit tineri!

EXCLUSIV. Comunitățile de romi proveniți din România, stabiliți în Franța, Italia și Germania, devastate de coronavirus. Au murit tineri!

Mai mulți membri ai comunităților de romi din Europa, care provin din țara noastră și care se ocupau, în principal, cu vânzarea de autoturisme second-hand, au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Printre persoanele decedate se numără și victime care nu împliniseră încă 50 de ani. În același timp, alți bolnavi sunt internați în stare gravă.

Potrivit unor surse din rândul comunităților de romi proveniți din România, care s-au stabilit în Franța, Italia și Germania, infecția cu noul COVID-19 face ravagii în rândul acestora. Sursele citate au precizat că, numai în apropiere de Veneția, zeci de persoane cu cetățenie română se află în izolare, în timp ce un bărbat în vârstă de 50 de ani și fiul său, de numai 24, ar fi internați în spital în stare gravă.

În același timp, în Germania, la Frankfurt, șase familii au fost introduse în izolare după ce o femeie și un bărbat de 61 de ani, lider al cultului penticostal din comunitatea respectivă, ar fi fost deja conectați la aparate.

Și mai gravă ar fi, însă, situația din Franța. Acolo ar fi murit deja doi oameni tineri, unul de 35, iar al doilea de 37 de ani.

Primul, era un bărbat nefumător și fără afecțiuni cronice cunoscute, tată a patru copii, care nu ar fi dat semne de boală până în momentul în care s-ar fi prăbușit în casă. A intrat în comă și a murit repede, după ce s-a sufocat. Testul a indicat faptul că era infectat cu COVID 19. Cu toate că familia ar fi vrut să repatrieze cadavrul, până la urmă s-a stabilit că cea mai bună soluție ar fi incinerarea cadavrului.

În același timp, un alt bărbat, de 37 de ani, a decedat într-un spital din Strasbourg, după ce, timp ce 14 zile, ar fi supraviețuit exclusiv cu ajutorul aparatelor.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și