EXCLUSIV | Doi agenți ai Brigăzii Rutiere București prinși de polițiștii Secției 7 după ce și-ar fi răpit un coleg de serviciu

Publicat: 02 02. 2022, 17:26
Sursa foto: Facebook-Poliția Română - caracter ilustrativ

Polițiștii Secției 7 au pornit pe urmele a doi agenți ai Brigăzii Rutiere București despre care existau informații că și-ar fi răpit un coleg de pe stradă după care ar fi pornit cu acesta într-o direcție necunoscută. Protagoniștii acestui incident nemaîntâlnit în istoria modernă a Poliției Române sunt agenți angajați recent din sursă externă, iar detaliile legate de răpirea propriului lor coleg sunt demne de „Cascadorii râsului”.

Brigada de Poliție Rutieră a angajat recent 50 de noi agenți, în contextul crizei de personal accentuate și de dosarul de corupție deschis, la sfârșitul anului trecut, de către Direcția Generală Anticorupție (DGA), în urma căruia 19 agenți, majoritatea motocicliști, au fost trași pe linie moartă.

Trei dintre aceștia au fost, duminică, actorii principali ai unui adevărat film de comedie, care s-a finalizat după intervenția urgentă a polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 7.

Conform unor surse judiciare, duminică, doi agenți de poliție aflați în timpul liber s-ar fi întâlnit, undeva în jurul orei 22.00, cu un al treilea, pe strada Teiul Doamnei, din Sectorul 2.

Răpitorii au fost sunați de anchetatori

Sursele citate au precizat, pentru Gândul, că, inițial, cei trei l-ar fi invitat la băutură pe colegul lor, însă, pentru că acesta ar fi refuzat categoric, ar fi început să insiste.

Deoarece polițistul părea ferm pe poziție, colegii săi l-ar fi prins de mâini și de picioare, după care l-au băgat cu forța într-o mașină, care a demarat în trombă.

Incidentul a fost observat de un trecător care a memorat numărul de înmatriculare și a sunat speriat la 112. Acesta a descris dispecerului cum a fost imobilizat și înghesuit în autoturism, la adăpostul întunericului, un om care părea să opună rezistență.

Cazul a fost trimis la Secția 7, care are în raza de competență strada Teiul Doamnei, iar judiciariștii s-au lansat într-o cursă contra cronometru pentru salvarea victimei.

Inițial, polițiștii au stabilit, după numărul de înmatriculare, cui îi aparține autoturismul respectiv, după care au obținut de la operatorii de telefonie mobilă numărul de telefon al acestuia.

Ulterior, bărbatul ar fi fost localizat, iar anchetatorii ar fi mers direct la ușa apartamentului său, unde ar fi fost găsiți atât „răpitorii” cât și potențiala lor victimă.

Agentul de poliție rutieră a fost nevoit să dea explicații alături de ceilalți colegi, pentru a-i convinge pe anchetatorii specializați în investigarea infracțiunilor de natură judiciară că răpirea semnalată de cetățean a fost doar o glumă nevinovată.

Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul, că în cursul zilei de luni, toți cei trei agenți nou angajați au fost nevoiți să scrie câte o notă explicativă cu privire condițiile în care a avut loc incidentul.