EXCLUSIV | Interceptări incendiare din dosarul de sclavie de la Centrul Projekt Maramureş: Se vorbea la telefon de cinci milioane de euro rulate prin intermediul centrului. Suma uriașă, obținută de pe urma copiilor chinuiți la „Centrul de Recreere”
Dosarul abuzurilor fizice şi psihice comise asupra unor copii cu probleme de comportament daţi pentru reeducare la centrul Projekt Maramureş scoate la iveală detalii revoltătoare.
Cazul a fost finalizat de anchetatorii DIICOT Central şi trimis spre analiză unui judecător de cameră preliminară.
Intraţi pe firul anchetei, după primul lot de arestări, în care au picat şeful acestui centru, cetăţeanul neamţ Bert Schumann şi alţi acoliţi ai acestuia, anchetatorii au făcut descoperiri terifiante.
Mai precis, ei au aflat „în direct” suma de bani ce rulase prin conturile Projekt Maramureş primită din străinătate de familia Schumann pentru reeducarea copiilor minori.
Interceptările nu mint
Ofiţerii de la DIICOT au ascultat telefoanele tuturor inculpaţilor din acest dosar, dar şi ale altor persoane şi au aflat chiar de la Babett Schuman, soţia cetăţeanului neamţ, câţi bani s-au obţinut din colectarea sumelor încasate din Germania pentru tratarea şi protejarea copiilor trimişi la reeducare.
GÂNDUL.RO prezintă exclusiv cele ce le spunea soţia lui Bert Schumann într-o discuţie cu altă persoană.
„Despre întinderea reală a sumelor de bani care au fost cuprinse în cadrul acestui proiect rezultă şi din discuţia inculpatei Babett Schumann, din data de 07.10.2019, orele 19:50:49:
SB: Eu nu vreau să fiu ca SBS, un c*r. Eu am contul lui, eu am suflat toți banii, da? Fructe (posibil), cartofi, toate cele posibile (n.l.-neinteligibil).
DOAMNĂ: Da…
SB: Dacă eu le am, doresc să fac ceva bun pentru asta, deoarece eu îmi doresc ca familia în primul rând să crească împreună. Și nu să ne despărțim. Prin zgârcenia lui. Prin permanență,… ceea ce el însuși a făcut prin lucruri de necrezut și el…toți banii. Asta am spus noi deja. Noi am fi putut avea circa 5 milioane de cartofi în cont.
DOAMNĂ: Da…
SB: Dacă nu ar fi făcut toate aceste investiții în ultimii 4 ani. Și destul de nebunești.
DOAMNĂ: Da. Nebun…
SB: Și dacă proiectul va fi închis acum, putem înapoi să ne sprijinim și să spunem, da, deci oameni, sincer, asta mă interesează. Nu?
Discuția atestă faptul că urmare a furnizării datelor necesare administrării conturilor bancare ale liderului SBS, soţia acestuia, inculpata SB a obţinut date esenţiale privind sumele rulate pe aceste conturi şi chiar mai mult a desfăşurat activităţi de natură a asigura produsul infracţional, respectiv de securizare a unor sume de bani”.
Bogăţia „călăilor” de la Project Maramureş
Anchetatorii DIICOT punctează că suma de bani menţionată de Babett Schumann în discuţia telefonică este reală, iar ea a fost disipată în cadrul grupului infracţional organizat cercetat.
Totodată, anchetatorii arată că după primul val de arestări din dosar ceilalţi inculpaţi au încercat tot posibilul pentru a masca sumele de bani primite prin intermediul Centrului Projekt.
„Ca urmare a mijloacelor de probă administrate până în prezent se observă faptul că acest proiect de prestare a unui serviciu social “Projekt Maramureş”, ce face obiectul prezentei cauze a fost iniţiat de inculpatul Bert Schumann, (folosindu-se de ASOCIAŢIA*), iniţial drept unitate fără scop patrimonial în scopul aducerii în România a mai multor minori de cetăţenie germană sub pretextul reeducării şi reintegrării sociale, ulterior această activitate devenind una care a produs importante beneficii patrimoniale membrilor grupului infracţional organizat (aproximativ 5 milioane de euro conform aspectelor relatate de inculpata SB), acesta fiind motivul pentru care inculpatul Shumann a fost ulterior cel care a administrat în fapt întregul venit patrimonial al acestui proiect”, se arată în actele procurorilor.
„Lupii” paznici la „oi”
DIICOT mai arată că „probele administrate indică faptul că Schumann a redistribuit aceste venituri către ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat sub diferite pretexte, respectiv sub forma unor venituri salariale în ultima fază, cunoscând că acele persoane care încasau salarii ca angajaţi ai ASOCIAŢIEI PROJEKT MARAMUREŞ nu deţin în concret nici măcar cunoştinţele teoretice de reeducare şi reintegrare a unor minori, care aparent prezentau unele dereglări ale comportamentului”.
Cu atât mai mult este de spus că aceste persoane nu realizau în concret activităţi de reeducare şi reintegrare socială, minorii de cetăţenie germană fiind predominant predaţi unor familii alese funcţie de interesele personale ale membrilor grupului infracţional, minorii intrând în contact cu angajaţii ASOCIAŢIEI PROJEKT MARAMUREŞ preponderent în măsura în care trebuiau sancţionaţi pentru diferite comportamente antisociale reclamate de persoanele cărora le erau daţi spre îngrijire”, se mai arată în dosarul trimis instanţei de judecată.
Copil bătut până i-a curs sânge din nas, pentru că era prea obosit ca să mai muncească
Mărturiile copiilor din cazul de sclavie Maramureș, așa cum reies din audierile procurorilor, sunt terifiante.
Minorii audiați de DIICOT au povestit cum erau puși să muncească și să care pietre și lemne, cum erau închiși în camera de pedeapsă, sau cum li se lua farfuria din față când nu mâncau suficient de repede.
Unul dintre tineri a povestit că nu a spus nimănui ce se intampla în centru deoarece regula era să nu dețină nimeni telefon, iar în primele patru luni nu aveau voie să-și contacteze familia. Atunci când vorbeau totuși cu familiile lor, ei erau supravegheați și nu puteau spune ce îndurau în centru.
De asemenea, un tânăr a încercat să fugă pentru că a fost pus să muncească în condiții grele și, drept pedeapsă, a fost închis într-o cameră de pedeapsă aflată la o distanță de cinci minute de mers pe jos de centru.
Potrivit mărturiilor, tinerii pedepsiți erau închiși și nu puteau merge nici la toaletă decât dacă băteau la ușă și deschidea supraveghetorul.
Tinerii au mai povestit procurorilor că aveau program care începea la ora 8 dimineața și, până la ora 18, erau puși să care pietre, beton, lemne.
Un alt copil din centrul din Maramureș a mărturisit că a fost lovit de mai multe ori fără motiv și a rămas trei săptămâni la izolare pentru că a spus că nu mai poate lucra pentru că este prea obosit. Supraveghetorii l-au lovit până i-a curs sânge din nas.
Tabel cu pedepse, înrămat și pus la vedere
Imediat după sosirea în centrul „Projekt Maramureş”, adolescenţii germani erau supuşi în mod inevitabil unui program de izolare de aproximativ 3 săptămâni, fiindu-le aplicată una dintre metodele 1 la 1 , 2 la 1 sau 3 la 1 în funcţie de comportamentul deviant pe care îl prezenta fiecare, în scopul „ îmblânzirii” acestora, fiind denumită perioadă de adaptare, potrivit documentelor procurorilor DIICOT.
Prin rechizitoriul din 13 februarie, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a 14 inculpaţi pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, complicitate la infracțiunea de trafic de minori, trafic de persoane, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate, spălare a banilor, favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Maramureș.
Porivit procurorilor, pedepsele, scrise în limba germană pe format de hârtie A4, erau înrămate şi afişate la vedere în centru.
„Pedeapsa/regula „1 la 1”- copilul nu fumează, nu are voie singur în oraş, nu are voie să se uite la televizor, nu mănâncă în bucătărie cu ceilalţi copii, ci singur în cameră, nu are voie să se depărteze de adultul care îl are în supraveghere. Această aşa zisă pedeapsă dura maxim 3 săptămâni şi se aplica în cazul în care copiii se băteau între ei, băteau animalele, dădeau foc unor diferite obiecte.
Pedeapsa/regula „2 la 1” reprezenta o casă în care 2 adulţi supravegheau 1 copil. Casa era compusă dintr-o cameră unde erau cazaţi adulţii iar din acea camera exista acces către o altă cameră unde era cazat copilul, precum şi către o baie care deservea ambele camere. Copilul mânca în cameră, în acea casă, separat de alţi tineri, iar dacă avea un comportament adecvat, îi era permis accesul la televizorul aflat în camera în care erau cazaţi adulţii care îl supravegheau. Această regulă/pedeapsă se aplica unui copil care nu se integra şi nu socializa cu alţii copii dintr-un grup sau aveau comportament violent în cadrul familiilor unde erau daţi în plasament.
Regula „leicht matrose” (marinar ușor) însemnând că un copil era cazat singur, avea o raţie de 3 ţigări pe zi, activităţile erau libere în sensul că dacă unii dintre angajaţi erau repartizaţi singuri să îndeplinească sarcini zilnice, acel copil se deplasa cu aceştia să îi ajute (de ex. la cosit sau strâns de fân, hrănirea animalelor, la lucru în atelierul de tâmplărie, de mobilă, în cel de fierărie etc.).
Regula „matrose” (marinar) însemna 5 ţigări/zi, posibilitatea de a lucra peste program pentru a câştiga bani în plus, putea să meargă la cel mai apropiat magazin, în zilele de weekend avea voie să meargă în oraş, la cumpărături, iar o dată pe lună avea o zi liberă pe care alegea să şi-o petreacă cum doreşte.”