EXCLUSIV. Poliția de Frontieră Română reacționează după ce a fost acuzată că a participat la o operațiune de respingere a unor ambarcațiuni cu migranți în Marea Egee. Între timp, Comisia Europeană s-a autosesizat în acest caz | VIDEO
Poliția de Frontieră Română a reacționat, la solicitarea GÂNDUL.RO, cu privire la o serie de acuzații referitoare la implicarea unei nave a instituției într-o operațiune de respingere a unor ambarcațiuni cu migranți în Marea Egee, între Grecia și Turcia.
Potrivit unor anchete de presă, nave ale Frontex au respins de cel puțin șase ori ambarcațiuni cu migranți în Marea Egee prin așa-numitele „operațiuni pushback” pentru a-i împiedica pe migranți să ajungă pe coastele europene.
Publicația germană Der Spiegel a anunțat pe 23 octombrie că a anchetat aceste incidente împreună cu publicațiile online Lighthouse (Olanda) și Bellingcat (Marea Britanie), precum și cu televiziunea germană ARD și cea japoneză Asahi.
Într-o înregistrare video publicată de aceste instituții media, o navă Frontex pare să blocheze o ambarcațiune cu migranți iar apoi trece în viteză pe lângă acaeasta pentru a provoca valuri. Ulterior, Paza de Coastă din Grecia obligă ambarcațiunea să revină în apele Turciei.
De altfel, Der Spiegel notează că nava aparține forțelor române. România participă la misiunile Frontex cu personal şi logistică încă din 2007, anul aderării la Uniunea Europeană.
Ce spune Poliția de Frontieră?
În urma unei solicitări, Poliția de Frontieră a explicat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că România participă periodic la operațiunile maritime ale Frontex și desfășoară misiuni de supraveghere a frontierei maritime externe a UE.
„Periodic, în baza angajamentelor asumate şi ca urmare a solicitării Agenției Frontex, România, prin Poliţia de Frontieră Română, detaşează în cadrul operaţiunilor maritime organizate de agenţie nave maritime de patrulare care desfăşoară, alături de nave şi echipaje ale altor state membre, misiuni în cadrul cărora se asigură supravegherea frontierei maritime externe a Uniunii Europene, ele fiind gestionate cu respectarea cadrului procedural și operațional în vigoare.
Operaţiunea comună „POSEIDON 2020” din Grecia este organizată sub egida FRONTEX şi coordonată împreună cu autoritățile elene. Navele Poliţiei de Frontieră Române s-au aflat în misiune de supraveghere în apele teritoriale ale Greciei, alături de echipaje ale Gărzii de Coastă elene, activităţi la care au luat parte şi mijloace de mobilitate navală ale statelor UE participante. Obiectivul principal al acestor misiuni este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene în Marea Egee”, a informat Poliția de Frontieră.
Instituția adaugă că operațiunile de acest tip au fost coordonate de către autoritățile de frontieră din Grecia, astfel că acestea au fost informate în permanență în legătură cu toate evenimentele petrecute în timpul operațiunilor. Poliția de Frontieră adaugă că navele sale au respectat permanent legislația europeană și cea internațională în domeniu.
Totodată, Poliția de Frontieră mai susține că ofițerii detașați lucrează sub comanda și controlul autorităților elene, un ofițer din țara gazdă fiind în permanență la bordul fiecărei nave de patrulare care participă la operațiune.
„Planificarea navelor pentru a participa la misiunile de supraveghere maritimă și intervențiile punctuale se derulează sub coordonarea autorităţilor de frontieră elene, toate aspectele operative apărute pe timpul misiunilor fiind aduse la cunoştinţa autorităţii statului gazdă în timp real. Precizăm că ofițerii detașați lucrează sub comanda și controlul autorităților din țara gazdă a operațiunii. În practică, acest lucru înseamnă că un ofițer din țara gazdă este întotdeauna prezent la bordul fiecărei nave de patrulare participantă la operaţiune.
În toate situaţiile, navele Poliţiei de Frontieră Române au respectat cadrul legislativ european şi internaţional în domeniul de referinţă, acţionând conform procedurilor agenţiei Frontex în cadrul Operaţiunilor Comune şi în baza dispoziţiilor autorităţilor elene”, mai precizează instituția.
Frontex a lansat o anchetă internă
Frontex a negat acuzaţiile şi a asigurat că membrii misiunii sale protejează drepturile fundamentale ale migranţilor şi respectă dreptul de nereturnare. Şi guvernul grec a negat categoric acuzaţiile.
Cu toate acestea, agenția Frontex a anunțat marți că a demarat o anchetă internă în legătură cu informațiile apărute în presă. Prin intermediul unui comunicat, agenția susține că, până în prezent, nu au fost identificate documente sau alte materiale care să susțină aceste acuzații aduse ofițerilor Frontex.
„În cadrul conversațiilor noastre, am informat-o pe doamna comisar Ylva Johansson că anchetăm acuzațiile aduse de mai multe instituții media legate de activitatea noastră de la granițele Greciei. Dorim să respectăm cele mai înalte standarde în ceea ce privește protejarea frontierelor în toate operațiunile noastre și nu tolerăm nicio încălcare a drepturilor fundamentale în cadrul activităților noastre.
Rămânem angajați în oferirea de sprijin Greciei la frontierele externe ale UE, conform mandatului primit și în spiritul solidarității europene, cu respectarea totală a drepturilor fundamentale și a legislației internaționale”, a declarat directorul Frontex, Fabrice Leggeri.
Între timp, comisarul european pentru Migrație, Ylva Johansson, a anunțat că a solicitat o reuniune de urgență a Frontex în urma apariției acestor informații în presă.