Prima pagină » Știri » EXCLUSIV. Polițiștii, obligați de șefi să lucreze fără echipament de protecție împotriva COVID 19. Au fost amenințați cu pușcăria!

EXCLUSIV. Polițiștii, obligați de șefi să lucreze fără echipament de protecție împotriva COVID 19. Au fost amenințați cu pușcăria!

În ciuda pandemiei care se extinde cu repeziciune, polițiștii bucureșteni, care fac muncă de teren, nu au primit măști, iar mănușile de protecție sunt insuficiente. Procesul verbal al unei ședințe organizate la sediul Poliției Sectorului 2 dovedește că, în lipsa echipamentelor, polițiștii sunt forțați să-și riște sănătatea și în ultimă instanță, chiar viața, după ce un superior i-a anunțat, oficial, că în cazul în care refuză misiunile, se vor alege cu dosare penale.

La sediul Poliției Sectorului 2 a avut loc, miercuri, o ședință condusă de șeful Poliției de Sector, comisarul șef Geani Mihai Cozma, la care au participat, pe lângă adjunctul acestuia, și șefii Secțiilor 6, 7, 8 și 9.

La ședință s-au discutat, în principal, două aspecte. Primul a fost legat de propunerile pentru avansarea în gradul superior următor, înainte de termen, a unor agenți, cu ocazia Zilei Poliției Române, iar al doilea s-a referit la gestionarea situației impuse de răspândirea COVID 19.
Iar aici, șeful Poliției Sectorului 2 a făcut un anunț care i-a scandalizat pe toți polițiștii, după ce a spus că cei care vor refuza misiunile din cauza lipsei echipamentului de protecție, se vor alege cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Afirmația comisarului șef Geani Mihai Cozma a venit, de fapt, după o mulțime de sesizări făcute de polițiști, care reclamă o criză generalizată de măști și mănuși de protecție.

În acest sens, surse din rândul polițiștilor au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că echipamentele sunt extrem de puține, iar șefii le recomandă să le folosească „cu grijă”. În fapt, spun sursele citate, nemulțumirile au apărut la scurt timp după izbucnirea pandemiei de coronavirus, când polițiștii au întrebat care va fi procedura de imobilizare, în caz de nevoie, a persoanelor despre care există suspiciuni că poartă acest microb.

Răspunsul autorităților a fost acela că procedura rămâne neschimbată, în condițiile în care polițiștii poartă echipament special, care îi protejează. Cum acest echipament, adică mască și mănuși, există mai mult pe hârtie, agenții structurilor de ordine publică au început să ridice problema refuzului unor misiuni.

Pe acest fond tensionat, comisarul șef Cozma și-a anunțat subalterinii că „Măștile de protecție se folosesc doar când există iminența unui contact direct cu persoane suspecte a fi infectate. Nu se admit situații în care polițiștii să refuze intrarea în misiune pe motivul că nu posedă mască de protecție. În această situație șeful subunității va emite dispoziție scrisă urmând ca șeful Sectorului să se sesizeze sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 Cod penal (n.r. nerespectarea prevenirii răspândirii bolilor intercontagioase, pedepsită cu închisoare de la doi ani la șase luni sau cu amendă). Totodată se va explica faptul că Poliția nu deține asemenea mijloace de protecție care să nu fie distribuite efectivelor care acționează în teren”.

Totuși, legea care reglementează măsurile de siguranță în caz de pericol spune, la articolul 37, că „Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la doi ani sau cu amendă”.

La o zi după după ședința la care șeful Poliției Sectorului 2 și-a amenințat subalternii cu pușcăria, aceeași structură a revenit cu o circulară menită să mai liniștească spiritele, prin care șefii de Secție au fost anunțați că „Măștile de protecție se folosesc în conformitate cu cadrul legal și dispozițional în vigoare precum și cu recomandărie autorităților competente”.

Referitor la acest scandal, Poliția Capitalei a transmis, la solicitarea Gândul.ro, un punct de vedere prin care a anunțat că directorul instituției, comisarul șef Bogdan Berechet, a ordonat verificări la Poliția Sectorului 2, „în vederea stabilirii tuturor aspectelor, legate atât de veridicitatea documentului, cât și cu privire la conținutul acestuia, urmând ca la finalul activității sa fie dispuse măsuri legale”.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și