Execuția lui „Chemical Ali” este amânată până la încheierea Ramadanului
Irakul va amâna executarea sentinței cu moartea în cazul vărului lui Saddam Hussein, cunoscut sub numele de "Chemical Ali", până la sfârșitul Ramadanului, lună sfântă pentru musulmani, care se va încheia în zece zile, a anunțat miercuri premierul irakian, citat de Reuters.
O curte irakiană de apel a confirmat condamnarea la moarte a lui Ali Hassan al-Majeed în cadrul ședinței de judecată din 4 septembrie, sentința urmând a fi executată în 30 de zile de la decizie. Termenul limită urma să expire joi.
"Căutăm o metodă legală de a amâna execuția, pentru că nu vrem ca aceasta să aibă loc în perioada Ramadanului," a declarat în cadrul unei conferințe de presă premierul Nuri al-Maliki.
Majeed, fostul ministru irakian al Apărării Sultan Hashim și fostul șef de Stat Major al armatei Hussein Rashid au fost condamnați la moarte în iunie, pentru plănuirea și conducerea unei campanii militare în 1988, în cadrul căreia procurorii au susținut că 180.000 de kurzi au fost uciși.
Imediat după decizia curții de apel, au apărut zvonuri că Guvernul șiit condus de Maliki îl va spânzura pe Majeed înainte de începerea Ramadanului, dar acesta rămâne în arest într-o închisoare a SUA.