Executivul a modificat condiția vizei de flotant la vot / Perioada se reduce de la 90 la 60 de zile
„ Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioadă pentru care este permis votul celor cu vize de fliotant, astfel perioadă a fost instituită la 60 de zile, printr-un amendament al PNL. De asemenea, numărul de semnături, printr-o cerința a mai multor asociații civice, a fost redus numărul de semnături de la 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă pentru depunerea candidaturilor independente (n.r). Amendamentul este depus de colegii de la USR”, a spus Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern.
Un alt amendament vizează reprezentarea minorităților din Parlament și a formațiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor electorale: „Astfel încât să fie permisă această reprezentare pentru minoritățile naționale și pentru formațiunile politice care au un număr de șapte senatori sau zece deputați”, a adăugat Șeful Cancelariei prim-ministrului.
Totodată, Guvernul a acceptat un amendament care vizează modul de acreditare a observatorilor la secțiile de votare, „astfel încât această activitate să fie facilitată”, potrivit lui Dancă.
„ Obiectivul Guvernului Orban și PNL, acela de a readuce democrația în alegerile locale, putem să considerăm în acest moment că a fost finalizat și urmează să fie prezentat în Parlament în cursul zilei de mâine în vederea angajării răspunderii. Este un obiectiv pe care ni l-am asumat și pe care în acest moment, cel puțin din punct de vedere al competențelor guvernului îl putem consideră îndeplinit”, a completat acesta.
Guvernul urmează să prezinte, miercuri, în fața Parlamentului, proiectul de lege privind asumarea pe alegerea primarilor în două tururi.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului are loc începând cu ora 14:00.
Foto: Mediafax Foto / Gabriel Petrescu