Prima pagină » Știri » Exemplu de AȘA DA în sistemul medical. Un medic i-a dat înapoi PLICUL CU BANI unei pensionare

Exemplu de AȘA DA în sistemul medical. Un medic i-a dat înapoi PLICUL CU BANI unei pensionare

Exemplu de AȘA DA în sistemul medical. Un medic i-a dat înapoi PLICUL CU BANI unei pensionare
Un medic i-a returnat plicul cu bani unei pensionare. Vezi dialogul dintre cei doi

Medicul primise actele medicale ale pacientei sale în cabinet și a observat plicul cu bani abia mai târziu, când a început să le răsfoiască, iar femeia se întorsese în salonul ei, scrie Presa SM.  

Doctorul a căutat-o pe bătrână și i-a returnat plicul cu bani de față cu un alt pacient, explicându-i că astfel de gesturi nu sunt necesare.

„Vă arat fluturașul meu de salariu. În cazul în care pe cuponul dumneavoastră de pensie apare o sumă mai mare decât salariul meu, atunci vă înțeleg gestul. Dar eu, credeți-mă, sunt plătit pentru munca mea”, ar fi zis medicul, al cărui nume nu a fost făcut public.

„De acest gest de ce nu vorbește nimeni. Da, există și medici cu bun-simț. Da, avem asemenea medici, doctori la Carei. Sunt mândru că sunt careian”, a declarat martorul.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!