Exercițiu SRI la Ambasada Israelului. Scenariul: ostatici și o bombă lăsată într-un bagaj
Brigada Antiteroristă a SRI a organizat un exercițiu la Ambasada Israelului, urmând scenariul rezolvării unei luări de ostatici și a dezamorsării unui dispozitiv exploziv lăsat într-un bagaj, în fața ambasadei. La exercițiu au participat Poliția și Jandarmeria, conform unui comunicat de presă al SRI.
„Aplicația tactică a fost organizată de Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, după un scenariu ce a inclus derularea unui ansamblu de măsuri specifice de intervenție contrateroristă, precum și intervenție pirotehnică pentru neutralizarea unui presupus dispozitiv exploziv improvizat amplasat într-un bagaj abandonat în fața obiectivului”, arată SRI.
Scopul exercițiului a fost să testeze capacitatea de reacție a instituțiilor din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), mai arată SRI.
„Ansamblul activităților a vizat evaluarea eficienței măsurilor de răspuns la o situație de criză teroristă și, în particular, gradul în care BAT (dispozitive de comandă, negociere și asalt, inclusiv dispozitive pirotehnice) acționează ca un tot unitar pentru gestionarea crizei și restabilirea ordinii legale”, conform SRI.