EXPERIMENTUL NORVEGIAN. Ce este „Comunitatea terapeutică”, programul care rezolvă una din cele mai grave probleme ale sistemului penitenciar

Cinci deținuți de la Penitenciarul Jilava, care își execută pedepsele în regim deschis, se bucură de oportunitatea de a putea pleca din închisoare, zi de zi, fără a fi păziți de un gardian, ei având un job cu normă întreagă la un atelier de reperații biciclete.

Răsăritul soarelui este o adevărată sărbătoare, în fiecare dimineață, pentru câțiva deținuți din Penitenciarul Jilava. Încă de la primele ore, ei pleacă spre locurile lor muncă, în afara pușcăriei, prărăsind astfel celulele îmbâcsite și ticsite cu zeci de condamnați. Se bucură, practic, de libertate, dar și de faptul că au șansa de a câștiga un venit decent și o zi de libertate pentru fiecare trei zile muncite.

Toți cei cinci deținuți merg la același loc de muncă, undeva la ieșirea din Capitală, la un service al Asociației Green Revolution, unde se îngrijesc și se repară bicicletele care se închiriază gratuit în București.

„În urma unor vizite pe care le-am făcut în penitenciarele Jilava și Rahova, am aflat de un program, numit >, finanțat din fonduri norvegiene și prin care deținuții pot lucra. Am întrebat câți deținuți, care intră în acest program, recidivează, și am aflat că din o sută de deținuți se întorc doar doi în pușcării. În rest, în ceea ce-i privește pe ceilalți deținuți, care nu intră în niciun program, procentul de recidivă este de 80%. Mi-am dat seama că deținuții care muncesc au șanse mult mai mari să nu recidiveze și așa a luat naștere și proiectul nostru, după ce i-am făcut propunerea de a lucra cu deținuți lui Corneliu Belciug, de la Green Revolution”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Săftoiu, deputat PNL și inițiatoarea acestui proiect.

Inițiativa a primit repede un aviz favorabil din partea Penitenciarului Jilava, care în scurt timp a trimis cei cinci deținuți la muncă, în afara închisorii.

Unul dintre deținuții care vine zi de zi la atelierul Green Revolution este tânărul Andrei (23 de ani). Era student când a „căzut”. A luat patru ani, pentru tâlhărie. Nu a dat în cap, dar s-a anturat cu cine nu trebuia. Viața i-a dat lui Andrei o palmă grea, pe care nu o va uita vreodată. Mai ales că reintegrarea în societate, după ce ai stat la pușcărie, este foarte dificilă în România.

Lui Andrei nu-i place să vorbească despre statutul lui actual. Îi este rușine. Spune că înainte de această condamnare nu a avut nici măcar o amendă. Trage adânc aer în piept: „A fost prima dată când am ajuns în fața unei instanțe și am stat în arest preventiv pe toată durata procesului. Este greu, dar faptul că ies la muncă îmi dă speranță că mă pot reintegra în lumea liberă. E greu la pușcărie, stăm câte 20 într-o celulă. Iar când vin aici, la atelier, sunt foarte încântat, mai ales că pot face și eu un duș într-o cabină normală”, mărturisește Andrei.

Într-un alt colț al atelierului îl găsim pe Radian. El este mai în vârstă. Și are o pedeapsă și mai grea. Are un om pe conștiință, după ce a produs un accident care s-a soldat cu decesul victimei.

„Lucrez aici de aproximativ o lună, iar acest loc mă ajută foarte mult. Repar bicilcete, le întrețin, iar cu banii câștigați îmi cumpăr ce-mi trebuie de la magazinul din pușcărie. În plus, câștig și zile de libertate, iar cel mai importat este că acest punct de lucru mă poate ajuta să mă reintegrez după eliberare”, spune Radian, în timp ce meșterește de zor la un lanț de bicicletă.

Nici nu apucăm să terminăm discuția cu Radian, că pe lângă noi trece Nea Manole, „călare” pe o bicicletă, pe care o probează pe culoarele depozitului, după ce i-a umblat puțin la roți. E tare mândru că vehiculul merge acum ca uns. De condamnarea lui, însă, nu este deloc mându. „M-au băgat pentru mită”, ne spune el, sec. El este un simplu paznic ce s-a bucurat la 400 de lei pentru a lăsa vreo doi „găinari” să fure câțiva litri de motorină. A primit patru ani.

„De două săptămâni lucrez aici, unde repar biciclete. Asta este și meseria mea, de mecanic. Mă ajută foarte mult acest loc de muncă. Trece timpul mai repede, avem și o masă caldă în fiecare zi și nu mai trebuie să stăm în închisoare, iar cei de la Asociație ne transportă ei de la Jilava până aici”, ne spune deținutul condamnat pentru o mită de 400 de lei.

Pentru munca prestată, deținuții primesc un salariu fix de 1.700 de lei. Din această sumă, 60% ajunge la bugetul penitenciarului, iar restul le rămân lor. Mai mult, ei beneficiază și de o masă caldă, dar și de posibilitatea de a face duș, în incinta atelierului.

Faptul că mai mulți deținuți au posibilitatea să iasă zilnic din penitenciar, fără să fie păziți, îi poate speria pe mulți. În realitate, spun reprezentanții Penitenciarului Jilava, riscul ca acești condamnați să facă vreo „prostie” în libertate, este foarte redus, asta pentru că cei cinci deținuți nu mai au mult de ispășit din pedepse și au un comportament exemplar. Mai mult, acest sistem poate duce, în timp, la reducerea recidivei în rândul condamnaților.

„După cum știți, CEDO a amendat România de mai multe ori pentru supraaglomerarea din penitenciare. Din punctul meu de vedere, supraaglomerarea nu se poate reduce doar prin construcția de noi penitenciare. Această problemă are foarte mare legătură cu recidiva, care se poate reduce dacă dezvoltăm tipul acesta e proiecte, în care deținuții pot lucra pe timpul pedepsei, astfel încât să se poată reintegra mai repede în societate după ce sunt eliberați”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul Adriana Săftoiu.

Și consilierii de probațiune, care au atribuții în întocmirea rapoartelor cu propuneri de eliberare condiționată, susțin că astfel de inițiative îi ajută la mult pe deținuți să se reitegreze în societate.

„Astfel de proiecte sunt foate bune, și chiar îi ajută pe deținuți să se reintegreze. Sunt studii de specialitate care arată că privarea de libertate, în forme care limitează la maximum libertatea, nu ajută deloc la integrarea ulterioară a condamnatului”, a declarat pentru MEDIAFAX, Crina Mocanu, președintele Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciul de Probațiune.

Potrivit acesteia, autoritățile ar trebui să inițieze campanii de educare a societății, în ceea ce privește reintegrarea deținuților.

„În primul rând, societatea nu trebuie să mai eticheteze sau să stigmatizeze deținuții. Am avut o experiență interesantă în trecut, când am desfășurat cu câțiva deținuți, care beneficiază de programele noastre, o acțiune la un azil, în Săptămâna Patimilor. Ajunși acolo, directorul azilului mi-a reproșat că am venit cu infractorii după mine. La sfârșitul acelei săptămâni, după ce deținuții au vopsit azilul, au socializat cu bătrânii și au plantat flori, directorul și-a cerut scuze față de ei”, mai spune Crina Mocanu.