Expert în lumea arabă: „Islamul se consideră, din punct de vedere moral, superior Occidentului”

Profesorul Christian Tămaș a spus că atacurile de la Bruxelles se încadrează în logica celor din 13 noiembrie de la Paris, doar cu nu par să fie la fel de bine coordonate, probabil pentru că au fost devansate în urma arestării teroristului Saleh Abdeslam.

El a explicat că logica principală din spatele acestor atacuri este destabilizarea economică, socială și politică a țărilor vizate și „atragerea statelor occidentale în conflicte armate interminabile, cheltuitoare de resurse și generatoare de instabilitate geo-politică”.

Acest gen de atacuri vor afecta lumea occidentală atâta timp cât Statul Islamic continuă să existe, sau mai bine-zis, atâta timp cât ideologia jihadistă continuă să fie adoptată, fiindcă ISIS nu este prima organizație teroristă care funcționează după filosofia jihadistă.

Prezentăm textul integral al interviului acordat Agenției MEDIAFAX de către dr. Christian Tămaș, cercetător în domeniul științelor umaniste la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

„Reporter: Ce impact vor avea aceste atacuri, în viitorul apropiat, asupra Europei?

Christian Tămaș: Nu cred că unul foarte diferit de cele avute de atacurile de la Paris, dacă situația, și așa destul de complicată, nu se va complica și mai mult. Depinde de cât va mai dura războiul împotriva Statului Islamic și de rezultatul lui concret, de cum se vor rezolva celelalte crize și conflicte regionale, de cum se va rezolva criza migranților și de efectele economice, sociale și politice pe care le va avea ea asupra statelor europene.

Reporter: Credeți că atacurile de la Bruxelles au fost o reacție a celulelor teroriste la prinderea lui Saleh Abdeslam?

Christian Tămaș: Nu. Atacurile de la Bruxelles se încadrează în logica atacurilor de la Paris, din noiembrie anul trecut. Este vorba, după cum reiese chiar din comunicatul emis de biroul de presă al Statului Islamic, de un răspuns la acțiunile militare îndreptate împotriva sa în teatrele de operațiuni din Siria și Irak. De un răspuns și, în același timp, având în vedere înfrângerile suferite în ultima vreme, de un mesaj de îmbărbătare adresat propriilor săi susținători. Statul Islamic și Occidentul se află în război, iar acest gen de atacuri se înscriu în logica războiului. În ce privește capturarea lui Abdeslam, aceasta este posibil să fi avut un rol doar în ceea ce privește devansarea datei atacurilor și, poate, a eficacității lor. În comparație cu atacurile de la Paris, cele de la Bruxelles par mai puțin bine organizate.

Reporter: Credeți că vom asista la astfel de atacuri mulți ani de acum încolo?

Christian Tămaș: Din păcate, da, până când nu se va găsi o soluție eficientă, la nivel global, de combatere și dezamorsare a ideologiei jihadiste, căci Statul Islamic și alte grupări similare nu sunt decât un produs al acestei ideologii.

Reporter: Ce vizează atacurile, de fapt, care ar putea fi logica din spatele lor?

Christian Tămaș: După cum scriam, în 2014, într-una dintre cărțile mele, „Modelul medinian și islamul global”, strategia jihadistă presupune două coordonate majore: 1) atragerea statelor occidentale în conflicte armate interminabile, cheltuitoare de resurse și generatoare de instabilitate geo-politică și 2) destabilizarea lor economică, socială și politică, prin atacuri de gherilă desfășurate chiar pe teritoriul acestora.

Din nefericire, realitatea imediată ne dovedește că jihadul armat are încă succes pe ambele planuri. Pe de o parte, războiul din Siria și Irak continuă, ba, mai mult, se pare că vom asista, cât de curând, în absența unor măsuri adecvate, la o mutare sau o extindere a acestuia în Nordul Africii, și mă gândesc, aici, la Libia, deși nici Tunisia, nici Egiptul nu stau mult mai bine.

Pe de cealaltă parte, în statele occidentale implicate direct în războiul purtat împotriva jihadului armat, apar unele semne de îndoială, chiar de nesiguranță, referitoare la rezultatul acestei confruntări, manifestate prin radicalizarea discursurilor politice (până și în Statele Unite, unde Donald Trump are mari șanse de a obține nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din acest an), prin teamă și nesiguranță la nivel social și prin importante neajunsuri economice, suspendarea, fie ea și temporară, a prevederilor Tratatului de la Schengen în ultimele luni constituind un exemplu grăitor în acest sens.

Reporter: Cum credeți că se vor raporta europenii la imigranții veniți din țările musulmane? Până unde poate ajunge islamofobia? Să nu uităm ce au făcut germanii după atacurile de la Koln, au organizat miliții civile și au ieșit cu bâtele în stradă. Europa are o istorie a intoleranței dusă la extrem.

Christian Tămaș: Dacă atacurile de acest fel vor continua și dacă nu se va reuși evaluarea și, mai ales, gestionarea situației în mod rațional, cu calm și responsabilitate, europenii vor ajunge, într-adevăr, să îi privească pe imigranții musulmani cu din ce în ce mai multă teamă sau, cel puțin, cu suspiciune, islamofobia se va intensifica și se va manifesta sub diverse forme, iar rezultatele sunt greu de anticipat. Unul dintre acestea, pe care și mizează, de fapt, Statul Islamic și alte grupări de acest fel, ar putea fi radicalizarea, într-un timp mai lung sau mai scurt, a membrilor, în special tineri, ai comunităților musulmane din Europa, care, astăzi, le sunt potrivnice, și extinderea unei stări conflictuale cu efecte dezastruoase pe toate planurile.

Reporter: Partidele de extremă dreapta vor câștiga din ce în ce mai mult teren, credeți că vom asista la o închidere aproape ermetică a Europei?

Christian Tămaș: Chiar dacă „istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie”, să sperăm că cetățenii Europei vor ști să evite retoricile populist-naționaliste ale extremei drepte, deoarece în eventualitatea accederii la putere a acesteia este foarte posibil să nu mai avem ce închide.

Reporter: Cum se poate apăra cultura europeană? Probabil că în 2016 politica europeană va fi foarte diferită de ce am văzut anul trecut când nemții îi așteptau pe imigranți cu ciocolată și bomboane la gară.

Christian Tămaș: Cultura europeană se poate apăra prin afirmarea valorilor sale reale, prin renunțarea la clișee și la catalogări arbitrare. În ce privește politica europeană, ea a început să nu mai fie aceeași de la jumătatea anului trecut. Se înalță garduri, apar neînțelegeri. Întreaga arhitectură europeană pare pusă sub semnul întrebării. Să sperăm, totuși, că ne vom aminti cu toții că, mai presus de orice altceva, suntem oameni și că suntem datori, ca oameni, să venim în ajutorul semenilor noștri, dincolo de orice calcule sau interese mai mult sau mai puțin meschine.

Uniunea Europeană traversează o perioadă dificilă și are acum prilejul de a-și verifica în practică, poate mai mult ca niciodată, idealurile și concepțiile care îi stau la bază. Afluxul de migranți de anul trecut a reprezentat un șoc, ale cărui unde se vor mai resimți și anul acesta. Totuși, sunt convins că se va găsi o rezolvare a situației, acceptabilă pentru toate statele membre. Se fac deja eforturi de încetinire a fluxului de migranți și de gestionare a acestuia în mod ordonat. Pe de altă parte, armistițiul realizat în Siria lasă să se întrevadă o lumină la capătul tunelului. Rămâne însă de văzut…

Reporter: Poate societatea europeană să asimileze masele de imigranți?

Christian Tămaș: Firește, chiar dacă nu atât de repede pe cât ne-am dori și nu fără o implicare coordonată a tuturor actanților politici și sociali capabili să realizeze acest lucru.

Reporter: De ce nu reușesc instituțiile europene să se mobilizeze, după atacurile de la Paris ar fi trebuit să fie cu ochii-n patru, iar serviciile secrete știau de atacurile de la Bruxelles cu o zi înainte să aibă loc și totuși nu au luat nicio măsură.

Christian Tămaș: Instituțiile europene s-au mobilizat, în general, atât cât le-a permis-o cadrul legislativ. Dar în democrație lucrurile se mișcă lent. Sunt necesare discuții, negocieri… Pentru evitarea atacurilor de la Bruxelles ar fi fost necesară declararea unei stări speciale, ca în Franța, de exemplu, care să pună la dispoziție autorităților statului, în mod constituțional, mai multe pârghii necesare prevenirii unor astfel de evenimente.

Reporter: Interesant e că nu reușesc să-și curețe propria ogradă, mă refer aici la cartierul Molenbeek. Putea Bruxelles-ul să evite aceste atacuri?

Christian Tămaș: Putea, dar cred că Belgia s-a simțit, oarecum, la adăpost de astfel de atacuri, ale căror ținte predilecte au fost, până acum, în Europa, doar fostele state coloniale implicate în mod activ în conflictele armate din lumea islamică. Cazul Spaniei a fost oarecum singular, atacurile de la Madrid, din 11 martie 2004, având drept scop retragerea trupelor spaniole din Irak, ceea ce s-a și întâmplat.

Reporter: De ce nu se acționează odată în inima problemei, ISIS, de ce este tolerată această formațiune politică teroristă?

Christian Tămaș: Este greu de spus de ce. Lumea de astăzi este marcată de două viziuni geo-strategice antagonice. Una occidentală, „nouă ordine mondială”, căreia i s-a adăugat recent, cea configurată pe axa Rusia-China, care caută să ralieze în jurul său statele cu economii emergente. În aceste condiții, în care o nouă repolarizare a lumii devine din ce în ce mai evidentă, islamul militant, dar și cel nemilitant, pot reprezenta un factor esențial care să încline, într-un mod mai mult sau mai puțin decisiv, balanța de o parte sau de alta.

Reporter: Nu în ultimul rând, tot ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani, de la atacurile din New York și până acum, pun o pată urâtă pe tot ce înseamnă cultură islamică. Occidentalii nu mai diferențiază între islamiști și islam. Care e viitorul pentru societatea și imaginea culturală a Islamului? Cum vor fi ei percepuți istoric și social de acum încolo? Își vor putea reveni, și dacă da, peste câte generații, peste cât timp?

Christian Tămaș: Multe sunt diferențele pe care nu le fac occidentalii, chiar dacă printre victimele fundamentalismului se numără și zeci de mii de musulmani din Siria și Irak, din Turcia și din alte țări ale lumii. În ce privește imaginea islamului, problema este însă că, dincolo de resentimentele încă vii, dobândite în urma contactului cu civilizația occidentală, acesta se consideră, din punct de vedere moral, superior Occidentului pe care îl socotește decadent și lipsit de Dumnezeu.

Căci, dincolo de clasificări și interpretări, fie el fundamentalist, neotradiționalist sau liberal, islamul și societățile umane pe care le-a generat rămân la fel de teo-orientate, pe cât de antropo-orientate rămân Occidentul și societățile guvernate în conformitate cu doctrinele sale. Această polarizare intrinsecă omului islamic, pentru care spațiul constituie locul de manifestare al unei migrații perpetue, iar timpul, o permanentă întoarcere la Dumnezeu, prin Coran, a continuat de-a lungul istoriei sale marcate de rigorism și de misticism, de umanism și, după secole de stagnare, de politicianism, toate modelând, în conformitate cu epoca lor, viziunea acestuia despre lume și despre semenii săi, și ea marcată de un dualism al extremelor care îi „cântărește” pe oameni și îi împarte în „buni” și „răi”, fără a le oferi alternative suplimentare.

De-a lungul istoriei sale, Islamul a cunoscut două mișcări culturale majore: deschiderea din epoca sa clasică și închiderea din epoca sa modernă, dar ambele au reprezentat, de fapt, în ciuda oricăror aparențe, doar fluxul și refluxul aceleiași mări, ca să zic așa, ideile care le-au fundamentat sau le fundamentează încă nefiind decât mișcările de „așezare” ale aceluiași islam fidel misiunii sale globalizatoare.

În plus, atât deschiderea Islamului, de factură culturală, din epoca clasică, cât și închiderea sa contemporană, de factură politico-identitară, nu au reprezentat decât eforturi de consolidare a sa față de sine și față de restul lumii.

O recunoaștem sau nu, Islamul constituie o forță, fie și numai din punct de vedere demografic și identitar, iar într-un climat internațional afectat, din ce în ce mai mult, de rivalități generate sau accentuate de schimbările climatice, de creșterea numărului de locuitori și de scăderea resurselor naturale, refuzul Occidentului de a-și recunoaște în mod deschis greșelile și de a accepta, în mod concret, și alte puncte de vedere, chiar dacă acestea sunt foarte diferite de ale sale, nu va face decât să accentueze fobii și să adâncească o criză a alterității din ce în ce mai evidentă la diverse niveluri și în diverse grade.”