Explicațiile lui Marga pentru „neeligibilii” de pe lista de finanțare a ICR: „O furtună într-un pahar cu apă”
Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, consideră că recentul scandal legat de rezultatele concursului de finanțare de proiecte culturale organizat de ICR este „o furtună într-un pahar cu apă”, acesta spunând că dosarele declarate „neeligibile” au fost cele incomplete.
Andrei Marga a declarat într-un interviu acordat RFI că „nu s-a respins nimic. Este o competiție pentru sprijinul financiar dat de Institutul Cultural Român. Competiția are două etape: o etapă, dacă vreți, tehnico-financiară și o etapă a selecției valorice. În acest sens, este un regulament afișat pe site, se vede limpede”.
Președintele ICR a adăugat că dosarele au trecut printr-o primă etapă, aceea de verificare a actelor – procedură care se face conform Ordonanței 51/1998, ce reglementează accesul la resursele instituțiilor publice din sfera culturii.
„Și atunci, s-a dat o listă de eligibil, cei care nu sunt pe listă au fost invitați încă de alaltăieri ca până luni (18 martie, n.r.) să-și completeze actele, sunt niște acte de natura extraselor de cont, de natura altor finanțări, a cofinanțărilor și nu altceva. Nu a fost nimeni eliminat până la această oră, toată lumea este în competiție, doar că acolo unde dosarul era incomplet s-a cerut completarea dosarului. Apoi vine selecția valorică, pe care o face o comisie de specialiști”, a mai spus Andrei Marga.
„Ele trec de etapa tehnică aducând niște acte, care sunt, cum să zic, aproape banale, să indici ce cofinanțări ai. Sunt proiecte mari, cu 300.000 de euro, cu 40.000 de euro, și e natural să se ceară cofinanțări. Dar e o prevedere a legii, nu e un capriciu al cuiva! Deci toate vor merge înainte”, precizează președintele Institutului Cultural Român.
„Fac o mențiune, dacă tot ați adus în discuție TIFF-ul sau Festivalul de Jazz sau Festivalul de Teatru: acestea sunt în programele noastre prevăzute, nu e nici o problemă cu ele. E o alarmă falsă! Nu sunt respinse acestea, nici vorbă! E o furtună într-un pahar cu apă!”, a mai spus Andrei Marga pentru RFI.
Eligibilitatea dosarelor din lista anunțată pe 13 martie, proiecte cu finanțare nerambursabilă depuse în cadrul concursului anunțat de Institutul Cultural Român la 29 noiembrie 2012, se referă strict la aspecte de ordin tehnico-financiar (actele justificative cerute să însoțească proiectele respective) și la încadrarea în legislație, se arată și într-o precizare a ICR.
Astfel, după ce dosarul cu actele tehnico-financiare este depus și dacă acesta corespunde cerințelor legale, proiectul devine eligibil.
„În acest sens, solicităm respectarea perioadei legale de contestație ( ultima zi de depunere a contestațiilor este 18 martie, n.r.), în așa fel încât să poată fi luate în discuție toate proiectele ce au documentația în conformitate cu OG nr 51/1998 (privind îmbunătățirea sistemelor de finanțarea programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, aprobată prin Legea nr 245/2001 cu modificările și completările ulterioare)”, anunță ICR.
După încheierea perioadei de contestație și analiza contestațiilor, Direcția Generală Promovarea Creației din ICR va publica lista definitivă a proiectelor ce sunt eligibile sub aspectele menționate.
Până la ora difuzării acestei știri, președintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, nu a putut fi contactat.
Institutul Cultural Român (ICR) a publicat, joi, lista proiectelor eligibile și neeligibile la finalul etapei administrative de selecție a dosarelor depuse în cadrul concursului anunțat pe 29 noiembrie 2012.
Astfel, printre dosarele analizate de comisia de selecție – a cărei componență ICR o va face publică numai la finalul etapei de selecție – au fost declarate neeligibile proiecte precum: Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția a 11-a (proiect depus de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc), ediția a XXIII-a a Festivalului Național de Teatru (proiect înaintat de Uniunea Teatrală din România – UNITER), Festivalul Internațional de Film „Lună Plină” (proiect al Asociației Victoria Film), Festivalul Internațional de Film NexT (Asociația Societatea Culturală NexT), Festivalul Cultural FânFest 2013 (al Asociației Aurarilor Alburnus Maior), Sighișoara Film Festival (proiect al Fundației Române pentru Educație și Educatori), „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu – promovare film prin producție pe suport DVD (proiect ce aparține SC Voodoo Films SRL), a patra ediție din România a Festivalului IMAGINE – o competiție muzicală internațională dedicată tinerilor cu vârste între 12 și 20 de ani, pentru toate stilurile muzicale (proiect al Asociației ELITE ART Club Unesco), masterclass-uri de dirijat – tehnica dirijorală a maestrului Sergiu Celibidache (proiect al Fundației Sergiu Celibidache), o serie de concerte susținute de Corul Național de Cameră Madrigal în interiorul monumentelor istorice protejate de UNESCO drept valori ale patrimoniului universal și realizarea unui documentar de televiziune care are ca scop atragerea de investitori pentu restaurare (proiect al Corului Național de Cameră Madrigal), Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul, ediția a 10-a (Fundația Anonimul), Kinodiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Copii (proiect al Asociației Culturale Metropolis), Sibiu Jazz Festival 2013 (Fundația Sibiu Jazz Festival), Astra Film Festival 2013 (Fundația Astra Film), precum și un workshop de animație în cadrul festivalului Anim’est (proiect al Asociației Estenest).
Potrivit anunțului ICR, pentru proiectele declarate neeligibile, fiecare aplicant va primi, în cursul zilei de joi, un e-mail în care se va explica motivul pentru care dosarul a fost declarat neeligibil.
Contestațiile pot fi depuse la Registratura ICR, conform art. 14 alin. 1 din Ordonanța nr. 51 din 11 august 1998, modificată și completată, în maximum trei zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a rezultatelor selecției (data afișării pe site-ul ICR). Ultima zi de depunere a contestațiilor este luni, 18 martie, ora 16.00.
În ceea ce privește cele 41 de proiecte considerate eligibile, acestea vor fi evaluate în următoarele două săptămâni, în comisiile de specialitate, conform Regulamentului-cadru.
Printre proiectele considerate eligibile se numără „Povești românești în Africa” – Festival internațional de povești în Kenya, prelegere și conferință de presă cu marile teme întâlnite în creațiile literare tradiționale, autori români de povești și situația de azi a povestitorului român în țară/ străinătate. Expoziție de cărți de povești, Festivalul Udatul Nevestelor (proiect al Asociației Culturale Hodăceana), „Rudarii: o enigmă etnografică în spațiul european” – Realizarea de cercetari sociale pe cultura minorității romilor, contribuind la coeziunea socială bazată pe conceptul de cunoaștere (proiect al Centrului de Cercetări Culturale și Sociale Romane Rodimata), Spectacolul pluridisciplinar pornind de la „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt – „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (proiect al Asociației culturale Kratima), „Analiza strategiilor de dezvoltare urbană pe coasta Mării Negre în anii 60 – 70. Studiul raporturilor și schimburilor din bazinul Mării Negre – Turcia și România – „Echanting Views: Black Sea Tourism Planning and Architecture of 60s and 70s” – (proiect al B.I.A. Istudor și O. Sorin Nicolae), „Șerban Foarță: O cale-n dar” – Editarea a cinci cărți ale scriitorului Șerban Foarță și a șase volume de poezie ale unor scriitori străini, câțiva netraduși la noi – (proiect al SC Brumar SRL), Ghid de Trasee Cultural-Turistice în București (proiect al Asociației Salvați Bucureștiul), „Ro.merica” – crearea unui scenariu ro-american care să aibă ca rezultat un spectacol/performance care va implica ambele echipe din cele două țări – (proiect al ProDrama).
Suma totală alocată de ICR pentru acest concurs este de 450.000 de lei.