Explicațiile unui locatar din blocul din Centrul Vechi de unde s-au desprins bucățile unui balcon: Ne amendează dacă facem lucrări

Publicat: 06 04. 2018, 17:17
Actualizat: 26 03. 2019, 02:42

Teodor Iancu, un bucureștean care deține un apartament în blocul din Centrul vechi al Capitalei unde bucăți de tencuială dintr-un balcon s-au prăbușit peste două mașini, susține că respectiva clădire a fost expertizată în anul 1993, fiind încadrată în gradul I de risc seismic, fiind propusă spre reabilitare, însă reconsolidarea nu s-a mai făcut.

„Noi, ca locatari și ca asociație de proprietari, am înaintat foarte multe memorii către primărie cu semnăturilor tuturor proprietarilor de apartamente pentru că eram de acord cu reconsolidarea blocului. Ne-am izbit de refuzul proprietarilor spațiilor cu altă destinație care nu au fost interesați să plătească reconsolidarea întrucât ei scoteau suma din buzunar. Nouă, ca locatari, ne suporta primria, adică ne dădea un împrumut pe 25 de ani fără dobândă, ceea ce era mult mai convenabil și, în situația mutării din apartamente, ne dădea o locuință la schimb pe perioada reconsolidării”, susține Teodor Iancu.

„După Colectiv, pentru că a fost dată acea OUG de Guvern, cum că toate societățile comerciale care funcționează la parterul imobilelor cu risc seismic de gradul I trebuie închise. Atunci, patronii spațiilor cu altă destinație au solicitat o altă expertiză și, în urma măsurătorilor făcute, au reîncadrat blocul în grad seismic de gradul II. Din momentul acela a ieșit de sub incidența primăriei, nu mai are bulină, dar blocul este la fel”, explică bărbatul.

Astfel, blocul nu a fost reconsolitat, fiind și monument istoric, iar în acest sens au fost trimise două sesizări la Ministerul Culturii, una în 2010, iar alta după Colectiv.

„Asociația de proprietari plus proprietarii spațiilor cu altă destinație trebuie să se ocupe și de reconsolidare și de fațadă, de tot ce ține de fără ajutor din partea nimănui. În schimb, pentru fațadă este nevoie de avizul Ministerului Culturii, indiferent că este încadrat în gradul 1 sau II noi depunem hârtie la ministerul Culturii și Cultelor, dar nu am primit răspuns de acolo. Noi nu ne putem apuca să facem nicio lucrare aici pentru că ne vor da amendă că ne apucăm să facem lucrări. Ne dau amendă și că începem și că nu începem”, povestește Tudor Iancu.

„Trec zilnic pe acest trotuar și cu copilul. Merg la muncă, la magazin. Mai iese copilul afară, se joacă pe aici și pe trotuar. Nu a mai căzut ,e prima data. A mai căzut zăpada, în iarna. A căzut toata zăpada pe o mașină și a distrus-o”, susține o femeie care locuiește în zonă.

Nici cei care frecventează terasele din Centrul Vechi nu se simt în siguranță.

„Îmi este teama să mai stau la terasa sub astfel de clădiri. Poți să mori și nu știi ce te-a lovit. O să caut o terasă mai în stradă, mai sub cerul liber”, spune Ionuț.

„Aici, în Centrul Istoric, este un pericol permanent. Oricând se poate dărâma o clădire, să ia foc ceva. Doamne ferește să se întâmple vineri sau sâmbătă seara, când sunt mii de persoane aici. Din păcate, e cam singurul loc unde ne putem distra și unde prețurile sunt decente”, susține Tudor.

Poliția Capitalei face investigații în cadrul unui dosar penal după ce o bucată de balcon s-a prăbușit, sâmbătă, pe strada Blănari din Centrul Vechi al Bucureștiului, peste două mașini. Proprietarii autoturismelor au depus plângere, transmit polițiștii.

„Prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe o strada din Sectorul 3, două autoturisme au suferit avarii provocate de căderea unor bucăți de tencuială desprinse de pe zidul unei clădiri în proximitatea căreia erau parcate autoturismele. Proprietarii au depus plangere, Sectia 10 Poliție declanșând cercetarile pentru stabilirea situației de fapt și de drept”, potrivit Poliției Capitalei.

Nicio persoană nu a fost rănită, pagubele fiind de ordin material.

Potrivit Poliției Locale, clădirea din care s-a desprins bucata de balcon este locuită, asociația de proprietari fiind amendată în trecut tocmai din cauza acestui balcon și somată să repare terasa prăbușită vineri.

Strada Blănari din Capitală este una dintre cele mai aglomerate zone din Centrul Vechi, mai ales în weekend, acolo funcționând foarte multe terase și localuri vizitate și de mulți turiști străini.

În 2013, o clădire din Centrul Istoric al Capitalei s-a prăbușit, aceasta fiind situată pe strada Blănari nr. 6.