Prima pagină » Știri » Explozia din Călărași. Doi angajați de la Distrigaz au făcut verificări înainte de producerea deflagrației

Explozia din Călărași. Doi angajați de la Distrigaz au făcut verificări înainte de producerea deflagrației

Locatarii blocului din Călărași afectat de explozie și angajați ai cafenelei de la parterul clădirii susțin că, miercuri, înainte de producerea deflagrației, doi lucrători ai Distrigaz au venit la fața locului pentru a verifica dacă există scurgeri de gaz, după ce oamenii le-au solicitat intervenția

Locatarii blocului din Călărași afectat de explozie și angajați ai cafenelei de la parterul clădirii susțin că, miercuri, înainte de producerea deflagrației, doi lucrători ai Distrigaz au venit la fața locului pentru a verifica dacă există scurgeri de gaz, după ce oamenii le-au solicitat intervenția

Angajații cafenelei de la parterul blocului în care s-a produs explozia au declarat că, miercuri, au simțit miros de gaz imediat după ce au pornit sistemul de aerisire al localului, astfel că au sunat la Distrigaz și au solicitat intervenția echipelor societății.

Potrivit sursei citate, la fața locului a venit un angajat de la Distrigaz care a făcut verificări, însă acesta nu a sesizat nicio problemă. La câteva ore de la plecarea angajatului, oamenii au simțit din nou miros de gaz și au sesizat societatea de gaz pentru o nouă verificare.

Astfel, la blocul respectiv a venit un alt angajat de la Distrigaz care a făcut verificări la fața locului, însă nici acesta nu a depistat probleme.

Locatarii blocului au spus că la câteva minute după plecarea acestui angajat al societății de gaz s-a produs explozia.

Primarul din Călărași, Daniel Drăgulin, a spus că deocamdată locatarii blocului nu pot intra în apartamente, întrucât la fața locului se află comisia de anchetă care face verificări.

El a mai spus că doi-trei locatari au venit cu reprezentanții firmelor de asigurări, urmând să se stabilească câte dintre cele opt apartamente afectate de explozie sunt asigurate.

O persoană a murit, iar alte șase au fost rănite, miercuri seară, în urma unei explozii produse într-un bloc de locuințe din centrul municipiului Călărași, mai multe apartamente fiind afectate de deflagrație, care nu a fost urmată de incendiu.

Patru echipaje de intervenție ale ISU Călărași și mai multe autospeciale medicale au intervenit la fața locului, iar clădirea a fost evacuată.

Pe scara blocului unde a avut loc explozia erau opt apartamente, iar deflagrația s-a produs la primul etaj. La parterul imobilului, care are patru etaje, sunt mai multe spații comerciale, respectiv o cafenea și birouri.

În urma exploziei, o femeie de 46 de ani a murit, iar alte șase persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Județean Călărași.

Ulterior, una dintre persoanele rănite în explozia din Călărași, aflată în stare gravă, a fost adusă cu o mașină de terapie intensivă cu echipaj SMURD la la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Capitală, unde i s-a făcut o tomografie, apoi a fost transferată la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din Capitală. În prezent, aceasta este internată la secția de terapie intensivă, având arsuri pe 60 la sută din suprafața corpului.

Celelalte cinci persoane rănite în explozie au fost externate din Spitalul Județean Călărași.

O mare parte dintre locatarii blocului afectat de explozia din Călărași și-au petrecut noaptea la rude sau la prieteni, deși autoritățile locale le-au pus la dispoziție un spațiu de cazare provizoriu.

Primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, a declarat, joi, că o comisie formată din specialiști din mai multe domenii vor stabili dacă structura de rezistență a blocului în care s-a produs explozia a fost afectată, apoi se va concluziona dacă pot fi făcute reparații în imobil.

Drăgulin a precizat că Primăria Călărași va asigura tot ce este necesar, în funcție de competențele instituției.

Primarul a mai spus că un singur locatar din blocul afectat de explozie a fost cazat la căminul de elevi pus la dispoziție de autorități, ceilalți alegând să meargă la rude sau la prieteni.

El a adăugat că a aflat de la locatari că aceștia ar fi făcut sesizări la numărul de urgență 112 în legătură cu posibile scurgeri de gaze.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului