Prima pagină » Știri » Expoziție și paradă a mașinilor retro la Cluj. Cea mai veche expusă este un Mercedes Ponton din 1958

Expoziție și paradă a mașinilor retro la Cluj. Cea mai veche expusă este un Mercedes Ponton din 1958

Expoziție și paradă a mașinilor retro la Cluj. Cea mai veche expusă este un Mercedes Ponton din 1958
Peste 20 de mașini retro, aparținând unor colecționari, au putut fi admirate, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o expoziție și o paradă organizate de asociația Retromobil Club România, cel mai vechi autoturism prezentat fiind un Mercedes Ponton din anul 1958, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 20 de mașini retro, aparținând unor colecționari, au putut fi admirate, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o expoziție și o paradă organizate de asociația Retromobil Club România, cel mai vechi autoturism prezentat fiind un Mercedes Ponton din anul 1958, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Retromobil Club România – filiala Cluj-Napoca, Sorin Dan Popescu, a declarat că scopul manifestării este de a atrage atenția și a aduce în memorie mașinile de altădată, „care sunt adevărate bijuterii pe roți”.

„Retromobil Club România – filiala Cluj-Napoca a organizat «Retro Parada Toamnei», la care au participat peste 20 de mașini de epocă aparținând unor colecționari. Manifestarea a inclus o expoziție a mașinilor participante în Piața Unirii și o paradă prin centrul municipiului Cluj-Napoca, până în parcarea unui hipermarket. La retro-parada noastră au participat mașini produse în anii 1960-1978, cel mai vechi autoturism fiind un Mercedes 190 Diesel Ponton din anul 1958, urmat de un Trabant din 1963. Scopul manifestării este de a atrage atenția și a aduce în memorie mașinile de altădată, care sunt adevărate bijuterii pe roți, au o valoare prin ele însele, dar și una sentimentală. Fiecare colecționar a investit în mașină după cum o iubește, cum o apreciază”, a spus Popescu.

Proprietarul Mercedesului 190 Diesel Ponton, Nicolae Varga, are 61 de ani și locuiește în Baia Mare. El a declarat că preferă mașinile marca Mercedes pentru că „sunt pe lume două feluri de mașini, Mercedes și restul”.

„Am cumpărat mașina în urmă cu cinci ani din Germania, de la Stuttgart, și am recondiționat-o. Mașina merge bine, circul cu ea săptămânal, sunt foarte mulțumit de ea. De motor nu m-am atins, doar la tăblărie și tapițerie s-a umblat. Este un hobby costisitor să recondiționezi și să întreții o astfel de mașină, iar până acum am investit cam 8.000 de euro. De ce Mercedes? Pentru că sunt pe lume două feluri de mașini, Mercedes și restul. Această marcă are o prestanță, sunt mașini foarte bune”, a spus colecționarul.

La expoziție a fost prezentat și un autoturism Rolls Royce din anul 1976, cu volan pe dreapta, tapițerie originală din piele, având bordul și portierele pe interior din lemn de cireș.

Proprietarul, Ver Istvan, a declarat că mașina l-a costat 3.800 de euro, dar a mai investit peste 6.000 de euro în recondiționare, la care s-au folosit piese originale, aduse din Marea Britanie.

„Grilajul și emblema de la Rolls Royce sunt originale, ca și vopseaua de pe mașină. Motorul e în stare perfectă, mașina are pilot automat, scaune și geamuri electrice”, a precizat Ver.

Retromobil Club România (RCR) s-a înființat la București în 1998, după modelul asociațiilor similare din țările cu tradiție în domeniu, și își desfășoară activitatea sub înaltul patronaj al Regelui Mihai.

Membrii RCR dețin peste 500 de vehicule istorice fabricate în perioada 1901-1981, restaurate și conservate, în perfectă stare de funcționare, care sunt originale și întrunesc criteriile de atestare ale FIVA (Federația Internațională a Vehiculelor Vechi).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an