Extrema-dreaptă elvețiană cere încă cinci ani de tranziție pentru libera circulație a românilor
Uniunea Creștin-Democrată elvețiană (UDC) se va opune extinderii acordului de liberă circulație pentru români și bulgari dacă acesta nu va prelungi cu cinci ani perioada de tranziție și va cere acorduri de readmisie pentru infractori, în special romi, relatează presa electronică elvețiană.
Conform swissinfo.org, fostul ministru al Justiției Christoph Blocher a declarat, în cursul unei reuniuni a filialei din Zurich a UDC, că partidul său refuză și negocierea cu sindicatele a unor măsuri care să însoțească acordurile de liberă circulație. Într-un discurs intitulat "Alături de popor", el a amenințat și că va solicita convocarea de referendumuri cu privire la viitoarele acorduri ale Elveției cu Uniunea Europeană.
În ceea ce privește negocierile bilaterale, Blocher a apreciat că "unele dosare pot fi utile, dar nu sunt nici obligatorii, nici decisive", iar alte acorduri trebuie respinse în cazul în care nu îndeplinesc anumite condiții clare. Printre acestea, prelungirea cu cinci ani a perioadei tranzitorii pentru adoptarea acordurilor de liberă circulație pentru români și bulgari, dar și încheierea unor acorduri de readmisie pentru cetățenii României și Bulgariei care comit infracțiuni, în special romi, precizează ediția electronică a cotidianului Le Temps.
Blocher, cu orientare de extremă-dreapta, a fost exclus din guvern în decembrie, prin votul parlamentarilor, deși partidul său a obținut o victorie în alegerile parlamentare din octombrie.