Facultatea de Drept „nu este competentă” să evalueze teza de doctorat a lui Ponta. Decanul a demisionat
Decanul Facultății de Drept, Flavius Baias, de la Universitatea din București și-a dat demisia după ce a aflat de decizia Consiliului potrivit căreia facultatea „nu e competentă” să evalueze teza de doctorat a premierului Victor Ponta, acuzat de plagiat.
„Nu vreau să comentez acum. Nici nu vreau să transmit un alt mesaj. Pot spune că mi-am dat demisia după ce Consiliul a hotărât că nu suntem competenți să evaluăm plagiatul lui Ponta. Atât pentru acest moment”, a declarat, agenției MEDIAFAX, decanul Flavius Baias (fost secretar de stat în Ministerul Justiției, când portofoliul a fost deținut de Valeriu Stoica – n.r.).
Potrivit Legii 206/2004, plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală.
Aceeași lege prevede ca șefii de instituții să fie verificați de către Consiliului Național de Etică.
Pentru abaterile de la buna conduită în cercetare-dezvoltare, constatate și dovedite, Consiliul Național de Etică propune aplicarea unor sancțiuni, între care suspendarea din funcție, concedierea.
Cum se justifică decizia
Consiliul Facultății de Drept a anunțat, în urmă cu o zi, că „în condițiile legislative actuale, nu are competența legală să verifice dacă acuzațiile de plagiat la adresa prim-ministrului Victor Ponta sunt adevarate sau nu”.
După acest anunț, decanul Facultății de Drept, conf.dr. Flavius-Antoniu Baias, a demisionat din funcție.
Rectorul Universității din București, prof. dr. Mircea Dumitru, a spus că regretă gestul decanului, dar este o decizie personală a acestuia.
„Regret că s-a întâmplat acest lucru, am avut o colaborare excelentă cu domnul decan Baias. Este o decizie personală pe care o respect. Urmează ca Universitatea din București să organizeze un nou tur de alegeri”, a declarat rectorul, citat într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.
Universitatea din București (UB) anunța la sfârșitul săptămânii trecute că a luat act de acuzațiile de plagiat aduse premierul Victor Ponta, referitoare la teza de doctorat susținută la Facultatea de Drept a Universității din București, în anul 2003.
Astfel, în urma ședinței Senatului Universității din București, conducerea UB a solicitat conducerii Facultății de Drept să-și precizeze punctul de vedere referitor la contestarea calității științifice a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta.
„Urmare a solicitării conducerii Universității din București, Consiliul Facultății de Drept va discuta constituirea unei comisii formate, de preferință, din experți internaționali, din universități străine, pentru a analiza acuzațiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta. Ulterior acestei analize, concluziile materialului care va fi realizat de comisia constituită ad-hoc vor fi prezentate Senatului Universității din București și publicului larg”, a precizat UB.
Totodată, rectorul Universității din București a solicitat întrunirea de urgență a Comisiei de Etică a instituției de învățământ superior, pentru a dezbate întregul caz.
„Conducerea Universității din București, în cunoștință de cauză și pe baza celor două materiale (punctul de vedere al Facultății de Drept și punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universității din București), va putea dispune măsuri adecvate în acel moment”, a precizat sursa citată.
Consiliul de Administrație al Universității din București a luat decizia, în ședința din 30 mai, să aprobe achiziția unui soft anti-fraudă universitară care să fie utilizat la nivelul întregii universități.
Premierul Victor Ponta a transmis Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) o adresă prin care solicita să îi fie analizată teza de doctorat susținută în 2003, în contextul acuzațiilor lansate în ultimele zile în spațiul public.
Solicitarea a fost înregistrată și transmisă spre soluționare către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, a anunțat ANCS.
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.
El afirma că va renunța la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educației, că a greșit trecând la sfârșitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, și nu în subsolul paginii.
Înainte de aceste acuzații, președintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunțat, măcar telefonic, înainte de ședința de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea șefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, și adăugând: „Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore!”.
Rolul Consiliului Național de Etică a fost mediatizat, în luna mai, pe fondul scandalului de plagiat ce l-a avut ca protagonist pe predecesorul lui Liviu Pop la Educație, Ioan Mang. Acesta din urmă a fost acuzat că ar fi copiat articole științifice ale unor autori străini, iar Consiliul – organism consultativ, fără personalitate juridică – ar trebui să dea un vot în această problemă, pentru validarea deciziei fiind necesar ca opt din cei 11 membri să aibă aceeași opinie.
Întrebată care este situația sesizării privind plagiatul în cazul fostului ministru Ioan Mang, purtătorul de cuvânt al ANCS a spus că „ar putea dura” până când se va ajunge la acest caz .
„La CNE sunt multe sesizări. Ar putea dura până se va ajunge la Ioan Mang, în acest caz fiind vorba despre o sesizare mai recentă. Potrivit regulamentului, orice sesizare are un termen de 30 de zile, dar sunt foarte multe, iar analiza este întârziată. Noua conducere a CNE va încerca să prioritizeze abordarea lor, dar în limitele legale”, a mai spus Gabriela Catană.
Potrivit regulamentului Consiliului Național de Etică, care funcționează pe lângă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, orice sesizare scrisă de plagiat trebuie mai întâi depusă la Registratură, unde va primi un număr de înregistrare. Cererea trebuie să fie însoțită de lucrarea incriminată și de cea care ar fi fost plagiată.