Fals inspector școlar reținut după ce a luat bani ca să ajute două eleve să promoveze bacalaureatul

Publicat: 28 08. 2013, 13:45

Un bărbat din Dâmbovița care s-a dat drept inspector școlar și, împreună cu un membru al unei asociații de revoluționari, ar fi înșelat două persoane, de la care a cerut bani pentru ca fiica și, respectiv, nepoata acestora să promoveze bacalaureatul, a fost reținut pentru trafic de influență.

Falsul inspector școlar a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului Tribunalului Dâmbovița, care au cerut miercuri instanței arestarea lui preventivă, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița.

Ancheta în acest caz a început după ce mai multe persoane au reclamat la Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița că doi bărbați au cerut și primit bani, promițând că vor interveni pentru promovarea probei de bacalaureat sau pentru angajarea acestora.

După înregistrarea plângerilor, anchetatorii au stabilit că cei doi suspecți sunt Marian Banu, membru al unei asociații de revoluționari din Târgoviște, și Dorel Nedelea, un fost șofer la Primăria Răzvad, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

Sursele citate au precizat că două femei au arătat, în plângerile formulate, că au fost înșelate de Banu și Nedelea, care le-au promis că, în schimbul unor sume de bani, le vor ajuta pe fiica și, respectiv, nepoata acestora să promoveze examenul de bacalaureat susținut în iulie.

Victimele erau racolate de Marian Banu, care îl prezenta apoi pe Nedelea ca fiind inspector școlar. Prin această metodă, în cursul lunii iunie, Banu și Nedelea ar fi cerut unei femei 800 de euro, pentru ca fiica ei să promoveze probele scrise de matematică și limba română ale examenului de bacalaureat din iulie.

Tot în iunie, Dorel Nedelea a cerut unei femei 2.400 de lei, bani ce trebuiau achitați în trei tranșe, pentru ca nepoata acesteia să promoveze probele scrise ale examenului de bacalaureat susținut în iulie. La întâlnirile cu femeia de la care a cerut bani, Nedelea l-a prezentat pe Marian Banu ca fiind funcționar la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și a promis că acesta va interveni pentru ca nepoata ei să promoveze bacalaureatul, cerându-i în acest sens și o serie de documente.

Marian Banu a fost arestat în iulie, iar în urma denunțurilor și a cercetărilor, anchetatorii au stabilit că și Dorel Nedelea este suspectat de trafic de influență și, respectiv, complicitate la această infracțiune.

Dorel Nedelea a fost dus, marți, la audieri la Parchetul Tribunalului Dâmbovița, fiind reținut de procurori.

Marian Banu, aflat deja în arest preventiv, este acuzat și de alte înșelăciuni, după ce a promis mai multor persoane că le poate angaja la instituții publice din județul Dâmbovița.

Potrivit DGA, pe numele lui Marian Banu au fost făcute mai multe plângeri la Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița. Prima plângere a fost depusă în cursul lunii august 2012, când o femeie a reclamat că i-a dat 1.800 de lei, după ce bărbatul i-a promis că va interveni pe lângă un angajat al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița pentru a primi un post de profesor suplinitor la o unitate de învățământ din Târgoviște.

În luna martie 2013, Banu a pretins și primit 900 de lei de la o altă persoană, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă factori de răspundere din cadrul administrației publice locale pentru angajarea acesteia pe o funcție de șofer.

La sfârșitul lunii martie și începutul lui aprilie, Marian Banu ar fi luat 3.100 lei de la un bărbat și fiul acestuia, după ce le-ar fi promis că le poate aranja să lucreze într-un institut de cercetare din județul Dâmbovița.