Falsa măicuță care „vindeca” oamenii pe Internet. Cât primea pentru o rugăciune pe Skype
Fausta Dumitru susținea că poate vindeca oamenii de diverse boli și îi putea ajuta să își schimbe destinul în bine. Deși nu avea de-a face cu viața monhală, ea se îmbrăca în măicuță și reușea să păcălească oamenii prin „rugăciune” pe Internet.
Sumele cerute porneau de la 300 de euro și puteau ajunge chiar și la 38 de mii de dolari, așa cum au descoperit anchetatorii în cazul unei femei din Statele Unite. O altă româncă, stabilită în Marea Britania, a plătit 500 de lire.
La Poliția Prahova s-au strâns zeci de plângeri, iar anchetatorii bănuiesc că numărul celor escrocați este foarte mare. Alți doi complici ai suspectei sunt cercetati și ei sub control judiciar. Anchetatorii au calculat că în doar un an, suspecții au reușit să strângă peste 115 mii de lei, bani cu care și-ar fi cumpărat o casă, potrivit stirileprotv.ro.