Familia Bodnariu anunță că se mută în România: ”Experiența cu Barnevernet e încă proaspătă”
Iată mai jos scrisoarea în care soții Bodnariu au anunțat decizia de a se muta definitiv în România cu cei cinci copii.
”Înștiințare de schimbare a domiciliului
Dorim să vă aducem la cunoștință mutarea noastră din (Comuna) Naustdal. După ce am primit copiii înapoi la începutul verii, toată familia a plecat în vacață în România, unde am hotarât sa rămânem definitiv.
Vacanța de vară a venit la timp și absolut necesară pentru noi. A dat familiei și în special copiilor acea liniște și siguranță de care aveam nevoie, de care din păcate nu aveam parte în Naustdal.
În cursul vacanței am constatat o nevoie acută de a schimba domiciliul. Acest sentiment l-am trăit și mai înainte, căci am dorit pentru copiii noștri să învețe limba și cultura română. Cu toate acestea, am ales atunci să nu ne mutăm din Naustdal, în ciuda sacrificiilor care au fost necesare. Mutarea din Naustdal inseamna părăsirea familiei apropiate și a locurilor care ne-au motivat acum 10 ani să ne stabilim aici. Părăsim prieteni și vecini buni și apropiați, servicii sigure și interesante, buni colegi care ne susțin. Ne părăsim căminul unde am investit mult timp și bani pentru a crea cele mai bune condiții pentru copiii noștri.
Noi renunțăm acum la toate acestea, ceea ce pentru noi înseamnă plata unui preț foarte mare. Dar o facem pentru că pentru noi viața este imposibilă în sistemul protecției copilului din Naustdal, un factor atotcuprinzător și mereu prezent în viața noastră. În cursul șederii în România am remarcat progres și dezvoltare pozitivă la copiii noștri. Aici ei au reușit să se relaxeze, să simtă siguranța că nu vor fi despărțiți între ei, că noi toți vom trăi împreună. Că nimeni nu vine dintr-o dată ca să-i ia și să-i despartă de familie pe termen nelimitat.
Copiii noștri au fost traumatizați grav în procesul inițiat de Serviciul Barnevernet înainte de Crăciunul anului 2015. Încă de când s-au întors în familie, au fost îngrijorați că acel proces se va repeta. Noi am încercat să comunicăm aceste lucruri Protecției Copilului din Naustdal, dar nu am fost auziți.
Părerea noastră este că Serviciul de Protecție a Copilului nu poate satisface nevoia de securitate, pace și stabilitate a familiei. În plus, credem că acesta nu ne înțelege copiii și necesitățile lor individuale. Întreaga familie – adulți și copii – simte activitatea instituției ca ceva distructiv. În același timp, nu ni se dă șansa să procesăm, să reparăm, să găsim un echilibru și să mergem mai departe. Simțim că Serviciul Protecției Copilului nu este receptiv la semnalele noastre și că, în primul rând, se concentrează la propria nevoie de respect și recunoaștere a puterii.
Protecția Copilului nu a luat nicidecum în seamă critica adusă de experți în cadrul sedinței Comisiei din Consiliului Județean (Fylkesnemnda). Această lipsă de profesionalism este o catastrofă pentru familia noastră. Avem impresia că nu există nimic în sistem care să controleze, să previna sau să corijeze erori si lipsuri consecutive în activitatea instituției, nici măcar atunci când activitatea acesteia este mai mult distructivă decât de ajutor. Totodată, vedem că administrația comunală, prin persoana Primarului, protejează Protecția Copilului și apără toate acțiunile acesteia, în ciuda faptului că nu are acces la caz sau cunoștință despre detalii.
În fata activității curente prestate de Serviciul Barnevernet simțim că suntem lipsiți de orice protecție juridică. Este foarte trist că Serviciul de Protecție a Copilului din Naustdal este incapabil să realizeze că acțiunile și hotărârile sale au un efect negativ asupra copiilor noștri, asupra familiei, inclusiv asupra familiei extinse și societății din care am făcut parte. Noi, care trebuie să trăim cu Barnevernet ca factor permanent în viața noastra, îl percepem ca neprofesional, lipsit de empatie, inuman și incapabil de a vedea valoarea familiei și a legăturilor importante dintre părinți și copii.
În cursul vacanței, împreună cu toată familia am văzut că copiii au fost mai puțin încordați. În acelați timp s-a restabilit contactul părinți – copii. În această vară copiii și-au exprimat dorința de a nu se reîntoarce la Naustdal și chiar după ce am hotărât că nu ne vom reîntoarce, copiii și-au exprimat îngrijorarea că ne vom răzgândi.
Știm că nu suntem infailibili și că am greșit în calitate de părinți. După reîntoarcerea copiilor acasă am avut o colaborare bună cu specialiști, care ne-au evaluat ca familie și ne-au sfătuit despre abilități parentale. Din asta am iesit mai puternici, dar Protecția Copilului nu pare să fi luat în considerare acest lucru. Noi vom rămâne în contact cu acești specialisti și în acelasi timp am luat legătura cu specialisti români, care vor urmari evolutia familiei noastre si eventual ne vor ajuta în procesul prin care trecem.
Experiența familiei cu Barnevernet este încă proaspătă, iar traumele manifestate sau latente sunt incalculabile. Unele lucruri pot fi corijate, altele poate niciodată nu vor fi lecuite. Nimeni nu se poate pronunța, dar avem speranța și credința că timpul va vindeca complet familia noastră”.