Familia PSD de la Buzău. Amintiri din tinerețea unui consilier onorific al lui Ponta: vânătoare cu Omar Hayssam, contract umflat cu 1,3 milioane euro pentru un coleg de partid
Cariera politică a lui Ion Marcel Ciolacu, 47 de ani, conține două constante, conform cv-ului oficial: PSD și Buzău. A fost pe rând, începând cu 2002, consilier local, prefect interimar, viceprimar, apoi deputat de Buzău, din partea PSD. În martie 2013, prim-ministrul Victor Ponta l-a numit pe deputatul Marcel Ciolacu în funcția de consilier onorific, pe probleme de regionalizare și administrație publică, iar în 2014 Ciolacu a devenit secretar al Camerei Deputaților. Ciolacu susține acum că relația de consiliere cu Victor Ponta a încetat, o dată ce proiectul regionalizării a dispărut și el de pe agenda politică. Cu toate acestea, nu există o decizie publică prin care această relație să fi încetat oficial.
Detalii de la începutul carierei sale politice, apărute în contextul luptei pentru șefia PSD Buzău, îl arată pe deputatul PSD Marcel Ciolacu în anturajul politic buzoian al omului de afaceri sirian Omar Hayssam, condamnat în prezent la peste 23 de ani de închisoare, pentru răpirea a trei jurnaliști în Irak, în 2005, precum și pentru alte infracțiuni. Omar Hayssam era la vremea respectivă un apropiat al liderilor PSD, pentru a-și promova interesele de afaceri, care în județul Buzău s-au materializat în privatizarea Foresta Nehoiu, fabrică pe care Hayssam a devalizat-o, vânzându-i activele – fraudă pentru care a și fost condamnat la 3 ani de închisoare. Omar Hayssam a apărut la vremea respectivă și în compania fostului președinte Ion Iliescu, a lui Viorel Hrebenciuc sau a prefectului de Buzău, ulterior senator PSD, Vasile Ion.
De asemenea, în 2009, Curtea de Conturi Buzău constata că firma municipalității Buzău, Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu între 2007 și 2008, a încheiat ilegal un contract cu o firmă deținută de un coleg de partid – fostul consilier județean PSD Dumitru Dobrică, acuzat de ANI de conflict de interese – prin care municipalitatea buzoiană a fost păgubită cu aproximativ 1,3 milioane de euro. Firmele lui Dobrică, la care era acționar, administrator sau figura doar ca angajat, au fost abonate la contracte cu autoritățile buzoiene conduse de colegii săi de partid, doar în perioada 2010-2013 ele obținând peste 16 milioane de euro din contracte publice. Dobrică a fost acuzat de ANI de conflict de interese, el fiind cercetat penal pentru acest lucru și pierzând și procesul cu ANI, pe parte administrativă, în primă instanță.
La vânătoare cu Omar Hayssam și protipendada PSD. „S-au făcut aceste poze, care după 20 de ani s-au dovedit a fi nefericite”
Despre pozele în care apare alături de Omar Hayssam și mistreții doborâți la o vânătoare din Munții Buzăului, „în urmă cu 15-20 de ani”, deputatul Marcel Ciolacu spune că sunt reale, însă că au fost „tăiate”. În ele apărea și fostul prefect de Buzău Ion Vasile, ulterior ajuns senator PSD, a cărui fiică, fosta jurnalistă Marie-Jeanne Ion, a fost răpită în 2005 în Irak, cu concursul chiar al lui Omar Hayssam. Într-una dintre fotografii, alături de Marcel Ciolacu și Omar Hayssam, apare și Cornel Pitiș, fostul șef al Direcției Silvice Buzău (instituția care organizase vânătoarea), ajuns și el consilier județean PSD la Buzău, în 2008-2012.
„S-au făcut aceste poze, care după 20 de ani s-au dovedit a fi nefericite. Chiar râdeam cu fecioru-meu, acum vreun an, îi spuneam: mă, să știi că am poze și cu prim-miniștri, și cu teroriști. Eu nu am pozele acestea„, a declarat Marcel Ciolacu, pentru gândul.
„E o poză de acum 15-20 de ani, la o vânătoare organizată de Ocolul Silvic (Buzău), la care am participat și eu. Nu știu cum a ajuns Hayssam acolo, vânătoarea a fost organizată de domnul prefect Ion Vasile, pe vremea aceea. Eu sunt vânător. Ocolul Silvic organizează vânători și se fac invitații sau dacă e grupa din care faci parte, se achită și participi la vânătoare. Cred că eram și consilier local la Buzău atunci, dar nu au participat doar persoane publice”, a mai spus Marcel Ciolacu pentru gândul.
Deputatul PSD spune că a fost singura vânătoare la care a participat alături de Omar Hayssam și că la acea vânătoare a participat și ambasadorul Siriei în România.
Conform România Liberă, vânătoarea la care Omar Hayssam a participat alături de ambasadorul Siriei și de prefectul Ion Vasile a avut loc în iarna anului 2002, în Munții Buzăului, pe domeniul de vânătoare de la Gura Teghii, iar la ea au participat mai mulți șefi de autorități locale, inclusiv șefi ai Finanțelor.
„E o poză dată de un coleg de-al meu, domnul deputat Adrian Mocanu. Nici nu am de ce să mă scuz. Este o răzbunare, eu am anunțat că voi candida la funcția de președinte al organizației (PSD Buzău), am înțeles că voia și el. E o găinărie de doi lei„, este concluzia lui Marcel Ciolacu.
În PSD Buzău are loc o luptă pentru putere, după ce primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare, pentru finanțarea ilegală a echipei de fotbal Gloria Buzău. Boșcodeală a rămas totuși șeful PSD Buzău, însă deputatul Marcel Ciolacu, vicepreședinte al organizației județene, a anunțat că intenționează să candideze la șefia PSD Buzău. Adrian Mocanu, deputat PSD de Buzău ca și Ciolacu, este și el vicepreședinte al PSD Buzău și fiul senatorului PSD Victor Mocanu, fostul șef al CJ Buzău, trimis în judecată pentru finanțarea unei „maternități-fantomă” de 15 milioane de euro.
La Buzău, ziua are 30 de ore. Cum au ajuns 1,3 milioane de euro de la Primăria Buzău, cadou de la Ciolacu pentru colegul Dobrică
Un alt episod din evoluția politică a lui Marcel Ciolacu în PSD a avut loc în 2007-2008, pe când actualul deputat conducea compania de stat Urbis Serv, deținută de Primăria Buzău. O inspecție a Curții de Conturi Buzău, din 2009, a relevat faptul că în mandatul lui Marcel Ciolacu s-a semnat ilegal un contract de asfaltări a străzilor din Buzău cu firma Mecan Construct, deținută de Dumitru Dobrică și de familia acestuia. Dobrică a fost consilier județean PSD din 2008 până în 2013, când a demisionat, firmele sale fiind beneficiarele mai multor contracte cu autorități publice din Buzău, inclusiv cu Consiliul Județean, lucru pentru care ANI l-a acuzat de conflict de interese, sesizând și Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
CITEȘTE AICI NOTA INSPECȚIEI CURȚII DE CONTURI
Inspectorii Curții de Conturi au arătat că lucrările decontate ilegal de firma Mecan Construct a lui Dobrică au provocat un prejudiciu de peste 4,83 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane de euro la vremea respectivă), reieșit din supraevaluarea lucrărilor și umflarea prețurilor la materiale de construcție, la tarifele utilajelor sau la transportul mixturii asfaltice.
În luna mai 2008, din documentele justificative pentru funcționarea utilajelor, reiese că unele utilaje ale firmei lui Dobrică ar fi lucrat non stop 30,4 ore pe zi, a arătat inspecția Curții de Conturi.
Nota inspectorilor Curții de Conturi din Buzău arată că în iunie 2007, firma de stat Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu, a încheiat cu Primăria Buzău un contract de 9,85 milioane de lei (aproximativ 2,95 milioane euro la vremea respectivă), pentru asfaltarea și întreținerea străzilor și trotuarelor din municipiul Buzău. O lună mai târziu, în iulie 2007, Urbis Serv pasează lucrările la firma Mecan Construct Pătârlagele, printr-un contract cu același obiect de activitate, însă care nu specifica nici o valoare a lucrărilor. Firma Mecan Construct Pătârlagele era deținută de Dumitru Dobrică, ales în 2008 consilier județean PSD la Buzău, poziție pe care a deținut-o până în 2013, când a demisionat.
Inspectorii Curții de Conturi au susținut că acest contract a fost încheiat ilegal, pentru că ar fi trebuit organizată o licitație publică, lucru care nu s-a întâmplat.
„De fapt, SC Urbis Serv SRL Buzău nu a fost decât un intermediar între SC Mecan Construct SA Pătârlagele și Primăria municipiului Buzău, deoarece situațiile de plată pentru asfaltarea străzilor, după ce au fost semnate și confirmate de conducerea societății, au fost transmise spre decontare Primăriei Buzău, fără ca SC Urbis SA să obțină vreun beneficiu din aceste activități”, arată inspectorii Curții de Conturi.
Ulterior, în aprilie 2008, la contractul dintre firma de stat condusă de Ciolacu și firma lui Dobrică s-a încheiat un act adițional prin care prețurile convenite în 2007 pentru materiale, utilaje și transport au fost majorate, în unele ocazii, aproape de trei ori – cu procente cuprinse între 230% și 244%.
Astfel, o mașină de frezat asfaltul costa 113 lei pe ora de funcționare în 2007 și 250 de lei în 2008 (creștere 221%). Un utilaj repartizor finisor costa 150 lei pe oră în 2007, iar în 2008 costa 350 lei pe oră (creștere 230%). Pentru un cilindru compactor, creșterea a fost de 244%, de la 40,5 lei pe oră la 99 lei pe oră, conform inspectorilor Curții de Conturi.
Curtea de Conturi a arătat că Primăria Buzău nu a împuternicit niciodată firma Urbis Serv să ia aceste măsuri. De altfel, arată inspecția, în contractul cu firma lui Dobrică nu au existat devize, documente care să ateste dimensiunile străzilor care urmau să fie asfaltate, prevederi pentru grosimea și calitatea mixturii asfaltice, justificări pentru numărul orelor de funcționare a utilajelor, termene de finalizare a lucrărilor, valoare estimată a lucrărilor anuale sau garanție pentru lucrări. Nu erau specificate nici măcar străzile care urmau să fie asfaltate.
În 2008, s-au asfaltat 26 de străzi în Buzău, în baza acestui contract, în valoare de 14,2 milioane lei, adică 56% din totalul facturat prin contractul Urbis cu Primăria Buzău, conform Curții de Conturi. Lucrările nu au fost supravegheate și recepționate în mod real niciodată de Urbis Serv sau de Primăria Buzău, conform inspecției.
Toate situațiile de plată umflate chiar și de trei ori au fost semnate exclusiv de directorul Urbis Serv Marcel Ciolacu, până în mai 2008, apoi de noul director Petre Emanoil Neagu și de directorul economic al firmei, Maria Lazăr. Neagu era și el tot un membru al familiei politice buzoiene a PSD, el ajungând consilier județean PSD la Buzău în 2012 și în prezent fiind președinte interimar al CJ Buzău, după arestarea lui Cristinel Bîgiu.
Contractul Ciolacu-Dobrică, parafat cu NUP de DNA Ploiești
Marcel Ciolacu a declarat pentru gândul că nota Curții de Conturi Buzău a fost contestată în instanță și că a existat și un dosar ce cercetare penală la DNA Ploiești, în care acuzațiile față de contractul cu firma Mecan Construct au fost anchetate, însă că acesta s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale față de el.
„A fost o sesizare la DNA Ploiești, unde am fost și am dat o singură declarație și acum vreo 7-8 ani mi-a venit neînceperea urmăririi penale (declarația este inexactă, nota Curții de Conturi fiind făcută în 2009, deci în urmă cu doar 6 ani – n.r.)”, a declarat Marcel Ciolacu pentru gândul.
Într-un răspuns pentru gândul, DNA a confirmat că deputatul Ion Marcel Ciolacu nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar penal al DNA Ploiești.
Dumitru Dobrică, conflict de interese de 16 milioane de euro la Buzău
Beneficiarul contractului dat de compania de stat condusă de Marian Ciolacu în 2008, Dumitru Dobrică, a continuat practica de a stoarce bani de la autoritățile conduse de apropiații săi politici și ulterior. În iulie 2014, Dobrică a fost acuzat că s-a aflat în conflict de interese în perioada mai 2010-noiembrie 2013, cât timp a fost consilier județean la Buzău, conform ANI. El a fost acuzat că a participat la adoptarea a 23 de hotărâri ale CJ Buzău, prin care au fost stabilite sumele de bani din contractele încheiate cu firma Petro Cosind, unde Dobrică, soția și fratele său erau angajați. A fost vorba despre 29 de contracte și 6 acte adiționale în valoare totală de 16,5 milioane euro.
Mai departe, firma Petro Cosind a încheiat 18 contracte cu firma Mecan Construct, deținută de Dobrică, soția și fratele său, prin care Mecan Construct a încasat peste 6,5 milioane de euro.
ANI a câștigat procesul cu Dumitru Dobrică în primă instanță, raportul privind conflictul său de interese rămânând valabil. Dobrică a contestat verdictul la instanța supremă în aprilie 2015, nefiind încă stabilit un termen de judecată. În 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au fost sesizați de către ANI cu privire la existența infracțiunii de conflict de interese în cazul lui Dumitru Dobrică.