FĂRĂ RATE. Social-democrații propun suspendarea plății ratelor bancare, dacă epidemia de Covid-19 trece în faza următoare
PSD propune un plan de măsuri sociale și economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus. Printre acestea se numără suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, scutiri la plata unor contribuții pentru unii angajați și suspendarea plății ratelor bancare.
Potrivit unui mesaj postat miercuri seara pe Facebook de președintele interimar la PSD; Marcel Ciolacu, partidul propune un program de măsuri sociale și economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus.
Prima dintre acestea vizează realocarea din bugetul de stat a unei prime tranșe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, în vederea achiziționării de medicamente, materiale sanitare și echipamente medicale.
O altă propunere a PSD prevede asigurarea gratuită de către Ministerul Sănătății a medicamentelor, materialelor sanitare și echipamentelor medicale pentru prevenirea coronavirus, prin intermediul medicilor de familie.
Social-democrații mai cer o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naționale CFR și TAROM și scutirea de la plata contribuțiilor (CAS și CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajații companiilor care activează în domeniile turismului, transportului și divertismentului. Acestea ar urma să fie suportate de către stat.
De asemenea, pentru persoanele aflate în izolare sau carantină, PSD solicită asigurarea plății facturilor pentru utilități și suspendarea pentru 3 luni a plății ratelor bancare. De asemenea, se vor suplimenta bugetele primăriilor prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura un coș minim de alimente celor aflați în izolare la domiciliu.
„În situația în care epidemia de coronavirus ajunge în etapa a treia (peste 2000 de cazuri confirmate) se va suspenda, pentru 3 luni, plata ratelor bancare pentru populație”, mai scrie Marcel Ciolacu pe rețeaua de socilizare.
O altă propunere vizează scutirea de la plata contribuțiilor și a impozitului pe venit pentru angajații IMM-urilor din sectoarele puternic afectate de coronavirus.
Social-democrații solicită Guvernului să elaboreze un plan privind stocurile de hrană pentru populație, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii și retailerii de alimente.
„Românii din țară, precum și cei din Diaspora care s-au întors acasă și care nu beneficiază de o asigurare de sănătate în țară vor avea parte de tratament gratuit în cazul infectării cu coronavirus”, este o altă propunere a PSD.
Victor Ponta, liderul ProRomânia, a anunțat, miercuri, la GÂNDUL LIVE, că va depune un amendament pentru ca toate firmele din Horeca să fie scutite trei luni de la plata contribuțiilor și impozitelor pe salarii, în contextul epidemiei de coronavirus care, dincolo de factorul uman, afectează grav și economia națională și globală.