„Farsă” de 1 aprilie: Președintele CJAS Dâmbovița, repus în funcție și demis în decurs de câteva ORE
Reprezentanții CJAS Dâmbovița au precizat că în 1 aprilie a existat un ordin al CNAS de numire a Niculinei Sandu, însă a fost revocat în acceași zi de CNAS, printr-un alt ordin, „aspect în legătură cu care d-na Sandu Niculina a luat act în data de 2 aprilie”.
Purtătorul de cuvânt al CJAS Dâmbovița, Carmen Panait, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu cunoaște motivele pentru care Niculina Sandu a fost revocată din funcție, în ordin nefiind specificat acest lucru.
„Motivele nu le știm. Nu sunt trecute în ordin și nici nu au fost communicate. Pe 1 aprilie a venit un ordin de la CNAS de repunere în funcție a doamnei Niculina Sandu, iar la câteva ore a venit un alt ordin prin care a fost demisă”, a menționat Panait.
La rândul său, Niculina Sandu a declarat că nici ea nu știe motivul pentru care a fost din nou revocată din funcție.
„Nu știu și nici nu pot să argumentez. Pe 6 februarie a fost emis ordin de revocare din funcție. Am depus plângere prealabilă la forul superior și am solicitat revocarea ordinului și evaluarea indicatorilor de management. Am primit ordin de repunere în funcție de 1 aprilie, iar pe 2 aprilie am luat la cunoștință de alt ordin de revocare. În februarie a fost un control al CNAS, o ședință de lucru mai bine zis, în urma unui audit care a durat trei ani. Mi s-a reproșat că nu e program cu publicul după-amiază, că este până la ora 14.00″, a declarat Niculina Sandu.
Aceasta a precizat că are termen șase luni pentru a ataca în instanță ordinul de revocare și va lua o decizie după ce va face o analiză.
Acum, președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița este Crăciun Cornel.
foto: captură youtube.com