Fată de 13 ani, alungată dezbrăcată din casă de mamă, dormind într-o cușcă de câine, preluată de DGASPC Argeș
O fată de 13 ani, care a fost alungată dezbrăcată din casă de către mama ei, petrecându-și noaptea într-o cușcă de câine improvizată lângă blocul în care locuia, a fost internată într-un centru de plasament din Pitești, iar femeia este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Argeș, după ce a fost alungată din casă de către mama ei, fata de 13 ani s-a adăpostit într-o cușcă de câine din apropierea blocului, învelindu-se cu o pătură.
Minora a fost văzută de o vecină, care a anunțat Poliția, tânăra fiind preluată de inspectorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și internată într-un centru de plasament.
De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele mamei fetiței pentru rele tratamente aplicate minorului.
„Tânăra a fost preluată de inspectorii DGASPC Argeș și internată de urgență într-un centru pentru minori din Pitești, iar polițiștii au început cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal femeii pentru rele tratamente aplicate minorului. Vom vorbi și noi cu femeia pentru a se stabili ce s-a întâmplat, dar nu e normal să dai un copil afară din casă, dezbrăcat, am înțeles că între mamă și fată sunt neînțelegeri. Cazul va ajunge la Tribunalul Argeș unde se va decide dacă mama este vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 și 15 ani și poate și decăderea din drepturile părintești”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș, comisar șef Dănuț Dinu.
Vecinii din blocul în care locuiesc mama și fiica spun că, frecvent, femeia, care nu este căsătorită, are un comportament violent și a mai dat-o afară din casă pe fată.
„Sunt mari probleme cu această femeie, a mai dat-o afară din casă pe fetiță, nu dezbrăcată, dar am mai văzut-o noaptea dată afară. Femeia aceasta se ceartă mereu cu vecinii, ultimul scandal a fost în decembrie anul trecut. Fetița este un copil talentat, scrie poezii cu tentă religioasă. Este un copil normal, respectuos, se duce la cumpărături, are grijă de câini. Trebuie neapărat despărțită de mamă, se poate ajunge de ambele părți la un gest necugetat pe acest fond de tensiune și neînțelegeri”, a declarat un vecin.
Reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș spun că între mamă și fiică există o lipsă de comunicare, copilul fiind luat, în decembrie, pentru o noapte, într-un centru de plasament, însă a solicitat să se întoarcă acasă.
„Am fost anunțați de la Spitalul de Pediatrie Pitești că un echipaj SMURD a găsit o fetiță dezbrăcată și desculță în fața unui bloc. Copilul a fost dat afară din casă de către mamă, ulterior a luat un covor, un pled, din cotețul câinelui din fața blocului, a fost văzută de o vecină, iar aceasta i-a dat o haină și a sunat la 112 , la fața locului venind polițiștii și echipajul medical. Ulterior, fetița a fost dusă într-un centru de plasament din Pitești, pentru evaluare. Între cele două există un conflict, o lipsă de comunicare, dar femeia are probleme și cu vecinii. Astfel, în decembrie s-a certat cu aceștia, iar noi am intervenit luând copilul pentru o noapte, timp în care femeia a dat declarații la Poliție. Ulterior, fetița și-a exprimat dorința că nu vrea să rămână în centru și vrea să se întoarcă la mama ei. Femeia și fiica trebuia să vină la consiliere psihologică, dar nu au venit, cazul a fost însă anunțat de atunci la școală unde învață fetița și la Poliție”, a declarat Iuliana Matei, inspector DGASPC Argeș.