Fata dispărută timp de patru zile a fost găsită! Este internată într-un centru pentru toxicomani

Fata dispărută timp de patru zile a fost găsită! Este internată într-un centru pentru toxicomani
Simona Ghinea a ajuns la un spital de psihiatrie după ce i s-a făcut rău din cauza drogurilor/Sursa/Facebook
Publicat: 04/11/2020, 19:23

Simona Ghinea, bucureșteanca în vârstă de 22 de ani, căutată în toată țara după ce a dispărut timp de patru zile, a fost găsită într-un salon al Spitalului Clinic de Psihiatrie  „Profesor doctor Alexandru Obregia”.

Simona Ghinea, în vârstă de 22 de ani, a dispăruse fără urmă după ce, sâmbătă dimineață a plecat de acasă fără telefon și fără bani. De atunci, parcă intrase în pământ. Dată dispărută de bunicul ei, Simona a ajuns imediat în centrul atenției după ce, pentru câteva ore, autoritățile au presupus că ar putea să fie chiar fata ucisă și arsă într-o valiză, pe un câmp din județul Giurgiu.

Surse din anchetă au declarat că aceasta plecase sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.00, fără bani și fără telefon, care fusese amanetat, după o ceartă cu iubitul ei.

A fost internată la secția destinată consumatorilor de droguri

Cu toate că, pentru găsirea Simonei a existat o mobilizare generală,iar fotografia ei a fost intens mediatizată, iar în paralel aceasta era căutată și de polițiști, nimeni de la Spitalul Obregia nu și-a dat seama că este vorba chiar despre ultima pacientă internată aproape inconștientă la secția pentru dependenții de droguri.

„Luni, 02 noiembrie a.c., Secția 9 Poliție a fost sesizată de bunicul unei tinere cu privire la faptul că nepoata sa, Ghinea Simona Elena, în vârstă de 22 de ani, a plecat în seara de 31 octombrie a.c., în jurul orei 20:00, de la o adresă din sectorul 2 și nu s-a mai întors. Din datele existente tânăra este cunoscută cu plecări voluntare. Aceasta a fost gasita de polițiștii din Sectorul 2 din cadrul DGPMB internată la.o unitate spitalicească din Sectorul 4”, a anuțat Poliția Capitalei.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Concluzii după dezastrul Satan II: Putin nu controlează situația arsenalului nuclear. „Nicio rachetă grea nu...
Traseul mega furtunii prin România! La ce oră va fi atins VÂRFUL ciclonului
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Pățania unor români care au dat mii de euro pentru o vacanță de lux. „Toți...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Cel mai murdar obiect din casă: Adună până la 12 milioane de bacterii fără să-ți...
Când se trece la ora de iarnă 2024 în România: Ceasurile se dau înapoi, iar...
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o...
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în...
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Un TIR a intrat într-o casă, iar șoferul a rămas încarcerat! Ce a încercat șoferul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce se întâmplă dacă speli motorul mașinii? Cum se curăță corect compartimentul motor
Turbulenţele continuă la Boeing: angajaţii rămân în grevă
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm...
Cum poți păstra murăturile tari și crocante. Metoda foarte simplă
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de...
Raluca Podea, mărturisiri șocante despre tatăl ei, la mai bine de un an de la...
Suferința ascunsă de Anca Țurcașiu: "A fost un chin pentru mine"
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Harold Shipman, unul dintre cei mai prolifici criminali din istorie. Timp de 30 de ani...