Fata unui polițist s-a sinucis aruncându-se de la etaj după ce ar fi fost certată de tatăl său
Fata în vârstă de 11 ani a unui polițist din municipiul Giurgiu a murit după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al blocului în care locuia, anchetatorii afirmând că minora ar fi recurs la acest gest pentru că tatăl său ar fi certat-o din cauza unor fotografii postate pe un site de socializare.
Bunica fetei a declarat că, după ce a observat că fata lipsește, a văzut geamul deschis și și-a dat seama că s-a întâmplat o tragedie, iar când s-a uitat pe fereastră a văzut-o pe fată zăcând pe ciment, într-o baltă de sânge, distanța de la care fata s-a aruncat în gol fiind de aproximativ 15 metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Femeia a sunat imediat la 112, iar nepoata sa a fost preluată de o ambulanță, dar cu toate eforturile medicilor, copila a murit în salvare, în drum spre spital, din cauza rănilor interne.
„O femeie din municipiul Giurgiu asunat la 112 și a anunțat că nepoata sa, în vârstă de 11 ani, s-a aruncat de pe fereastra locuinței. Alertat, echipajul medical de urgență a preluat victima pentru a o transporta la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, fata având politraumatisme specifice precipitării și hipotermie, dar, cu toate eforturile medicilor, manevrele de resuscitare nu au reușit și victima a decedat. În toate cazurile, Poliția efectuează cercetări”, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.
Potrivit unor surse judiciare și unor membri ai familiei, Larisa, elevă în clasa a V-a, care în luna ianuarie ar fi împlinit 12 ani, ar fi decis să se sinucidă după o discuție cu tatăl său, care i-ar fi reproșat că, fără știrea lui, a postat pe un site de socializare mai multe fotografii ale ei făcute cu un telefon mobil performant. Ulterior, bărbatul i-ar fi luat aparatul vrând să vadă dacă mai erau și alte poze pe care fata voia să le steargă, iar aceasta, disperată de comportamentul tatălui său, s-ar fi dus în camera ei și s-a aruncat pe geam.