Fed Cup, Franța – România: Simona Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic și aduce primul punct
În partida desfășurată la Rouen, Simona a făcut break la scorul de 2-2, în actul inaugural, însă Mladenovic a revenit imediat. Tenismena din România s-a desprins din nou, după un game maraton și a încheiat primul set după 56 de minute de joc, câștigând cu 6-3.
Actul secund a fost ceva mai dezechilibrat, însă Halep a avut un game foarte dificil la scorul de 1-1. Mladenovic a avut trei mingi de break, însă Simona le-a salvat și a continuat parcursul bun pe serviciul franțuzoaicei. Românca a făcut două break-uri și s-a impus cu 6-1, după alte 45 de minute.
În al doilea meci al zilei din semifinala Franța – România, Caroline Garcia (21 WTA) o va întâlni pe Mihaela Buzărnescu (30 WTA).
Meciurile de la Fed Cup, dintre Franța și România, din semifinalele competiției, încep sâmbătă la Rouen. Prima care intră pe teren este Simona Halep, locul 2 WTA, care o va înfrunta pe Kristina Mladenovic, locul 66 WTA.
Simona Halep va debuta împotriva Kristinei Mladenovic sâmbătă, de la 15:00.
„Îmi place atmosfera din Franța, condițiile sunt bune. Acum sper să intru pe teren și să îmi fac treaba. Nu putem să comparăm terenul de aici cu cel de la Stuttgart. Aici e zgură adevărată, acolo e altfel de zgură. E diferită suprafața de joc. Am emoții înaintea primului meci și recunosc, dar e normal. Sunt concentrată pe partidă și îmi doresc să câștig. Am încredere că și fetele pot face meciuri bune, sunt încrezătoare și își doresc și ele victoria. Contează să câștigăm, nu contează cine aduce puncte. Discutam înainte și ne gândeam că intră Mladenovic. Meciul de aici va fi diferit, așa e la Fed Cup. La Madrid a fost o finală dificilă, dar acum sunt încrezătoare. Sunt conștientă că va fi un meci echilibrat. M-am pregătit bine, nu am probleme medicale, vedem pe teren cum va fi”, a declarat Simona Halep, la DigiSport.
Cel de-al doilea meci al zilei le pune față în față, de la ora 17.00, pe Caroline Garcia și Mihaela Buzărnescu.
Din puncte de vedere al cifrelor, echipa condusă de căpitanul Florin Segărceanu poate compensa handicapul de a juca în deplasare. Tricolorele au mai multe titluri în WTA, au câștigat singura întâlnire directă și au și mai multe jocuri disputate în Fed Cup. Franța a reținut pentru acest eveniment următoarele jucătoare: Alize Cornet (nr. 55 WTA simplu / nr. 132 dublu), Fiona Ferro (nr. 82 / nr. 700), Caroline Garcia (nr. 21 / nr. 887), Kristina Mladenovic (nr. 66 / nr. 3), Pauline Parmentier (nr. 53 / nr. 560). Alize Cornet este cea mai veche componentă a lotului, debutând pentru echipa Franței în urmă cu 11 ani. Intrată în lot 4 ani mai târziu, Mladenovic are totuși mai multe meciuri disputate în Fed Cup – 29. Cele cinci componente ale lotului francez au o medie de 18.6 meciuri disputate și 10.6 selecții în Fed Cup.
Din puncte de vedere al performanțelor de vârf în WTA, Simona Halep are titlul de Grand Slam la Roland Garros (simplu), în timp ce Kristina Mladenovic are patru titluri de Grand Slam, dar la dublu.
Jucătoarele țării gazde au în total 17 titluri la simplu (plus alte 15 finale), adică sub ce a adunat Simona Halep de una singură (18 titluri – 16 finale). În total, tricolorele dețin 26 de titluri și 30 la dublu la simplu
La dublu, gazdele au 30 de titlu, dar 21 îi aparțin Kristinei Mladenovic. Fetele lui Julien Benneteau au jucat alte 30 de finale în WTA. În tabăra României, toate cele cinci fete au câștigat cel puțin un titlu. În total, tricolorele au 29 de trofee și alte 36 de finale.
România și Franța s-au întâlnit o singură dată până acum în Fed Cup. Reprezentativa țării noastre a câștigat bătălia din 1976, de la Philadelphia, cu 3-0. Punctele au fost aduse de Florența Mihai și Virginia Ruzici, care au alcătuit și echipa de dublu.
De-a lungul istoriei, Franța a câștigat Fed Cup în două rânduri, dar niciodată cu vreuna din jucătoarele actuale. Titlurile au fost obținute în 1997 și 2003. Gazdele au dipsutat alte trei finale, în 2004, 2005 și 2016.
România a ajuns la Rouen cu Irina Begu (nr. 83 / nr. 35), Mihaela Buzărnescu (nr. 30 / nr. 29), Simona Halep (nr. 2 / nr. 417), Monica Niculescu (nr . 132 / nr. 46) și Raluca Olaru (fără clasament la simplu / nr. 34). Monica Niculescu are deja 15 ani în echipa de Fed Cup, după ce prima convocare a venit în 2004. Cele cinci tricolore au o medie de meciuri disputate în această competiție mai bună decât advesarele – 25.8 meciuri. Implicit, și numărul de selecții este mai mare – 18.6.
România nu a câștigat niciodată Fed Cup.
Partida se va juca indoor, pe zgură, într-o arenă cu o capacitate de 4.976 de locuri.