Federația Națională a Părinților cere clarificări privind modul în care se va desfășura greva generală din școli
Federația Națională a Părinților cere Ministerului Educației, inspectoratelor școlare și directorilor de școli publicarea unui set de informații și clarificări referitoare la gestionarea grevei generale care ar urma să fie declanșată luni în învățământ. Aceasta va fi prima grevă generală din educație după 18 ani.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Federația Națională a Părinților părinții din Consiliile Reprezentative sunt încurajați să sprijine conducerile școlilor în timpul grevei generale, prin implicarea activă, inclusiv în privința serviciului pe școală, acolo unde aceștia își arată dorința/disponibilitatea și solidaritatea cu cadrele didactice.
Federația de părinți: „Comunicarea și coordonarea eficientă, cheia pentru evitarea haosului”
În contextul grevei generale care va avea loc începând de luni, Federația Națională a Părinților cere următoarele măsuri:
- „Reprezentanții sindicatelor la nivel de unitate de învățământ trebuie să comunice cu unitățile de învățământ și cu părinții prin intermediul directorului. Directorii unităților de învățământ trebuie să-și reorganizeze activitatea pe perioada grevei generale, ținând cont de numărul de profesori implicați în grevă.
- Directorii vor transmite informații relevante prin intermediul învățătoarelor/învățătorilor sau al profesorilor diriginți către reprezentanții părinților pe clase. Aceștia trebuie să fie informați în legătură cu orele în care copiii nu vor pot beneficia de supraveghere, pentru a putea elabora un program care să vină în sprijinul familiilor. Reprezentanții părinților pe clase sunt rugați să comunice informațiile necesare prin intermediul grupurilor de părinți.
- Reprezentanții părinților la nivelul unităților de învățământ sunt responsabili de menținerea unei comunicări permanente cu directorii, liderii sindicali și reprezentanții părinților pe clase, pentru că această cooperare este esențială pentru gestionarea eficientă a situației și pentru asigurarea unui climat de încredere și transparență.
- În cazurile în care există servicii de pază umană, în special atunci când acestea sunt plătite de către părinți, se recomandă contactarea firmei de pază pentru a asigura o atenție sporită și pentru a stabili un plan de acțiune în colaborare cu directorul și reprezentantul părinților la nivelul școlii.
- Comunicarea și coordonarea eficientă reprezintă cheia pentru evitarea haosului și pentru protejarea copiilor, mai ales a celor din ciclul primar, de situații neprevăzute.
- În această perioadă excepțională, federatia noastră încurajează părinții din Consiliile Reprezentative ale Părinților să sprijine conducerile unităților de învățământ, nu doar printr-o comunicare eficientă, ci și prin implicarea activă (inclusiv în privința serviciului pe școală, acolo unde părinții își arată dorința/disponibilitatea și solidaritatea cu cadrele didactice).
- Atragem atenția guvernului că, într-o situație de grevă și criză în sistemul educațional, este important să abordeze problema într-un mod responsabil și eficient pentru a rezolva nemulțumirile și a asigura un mediu de învățare adecvat.
- Guvernul trebuie să aloce resursele necesare pentru a îmbunătăți condițiile de muncă ale dascălilor și calitatea învățământului. Investițiile în infrastructura școlară, resurse didactice și formarea continuă a cadrelor didactice pot contribui la îmbunătățirea sistemului educațional.
- Este important ca guvernul să acționeze cu responsabilitate și să încerce să ajungă la un consens cu toate părțile implicate pentru a soluționa problemele din sistemul educațional și a asigura un mediu de învățare stabil și de calitate pentru copiii noștri”.
Cum ar urma să se desfășoare greva în școli
Vă reamintim că sindicatele din învățământ au anunțat că vor intra în grevă generală de luni, 22 mai, de la ora 8.00, după ce negocierile avute la Ministerul Educației și la Guvern pe tema majorărilor salariale din învățământ au eșuat. Conform sindicatelor, va fi grevă în toate școlile în care există membri de sindicat. În total, ar urma să intre în grevă peste 150.000 de cadre didactice și alți angajați din învățământ.
Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a ”ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă.
Într-un document trimis în teritoriu de către sindicatele din educație și consultat de edupedu.ro, regulile pentru perioada în care are loc greva sunt următoarele:
- „1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanti la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unitatii;
- 2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;
- 3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;
- 4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;
- 5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului”.
Mesajul primit de părinții elevilor unei școli din Capitală
Părinții elevilor unei școli din Capitală au primit următorul mesaj:
Revendicările federaţiilor sindicale din educație:
- „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
- Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.