Felix Rache a fost infectat cu coronavirus, împreună cu soția sa și fiul lor: „Mi-a fost frică!”
Vicepreședintele Partidului PRO România, Felix Rache, fost jurnalist și fost consilier al lui Mihai Tudose pe vremea când era premier, a povestit vineri seară, la un post de televiziune, prin ce a trecut după ce el și familia sa au fost infectați cu coronavirus.
El, soția sa (Janina Nectara) și fiul lor (Filip) au fost internați, timp de două săptămâni, la Institutul ”Matei Balș” din București. Acum, toți trei sunt externați și se simt bine, medicii declarându-i vindecați.
„Le multumesc acelor ochi, căci atât am văzut, care au avut grijă de familia mea. Copilul nu a avut niciun simptom la început, dar după 2-3 zile a avut febră 40. Janina prezenta tuse, iar eu nu aveam nimic, dar tot eu am ieșit mai prost la analizele de plămâni. Mi-a fost frică, recunosc!”, a declarat acesta la Antena 3.
Apoi, el a spus cine l-a sunat, în acea perioadă, precizând că virusul nu are culoare politică.
„M-a sunat domnul Ciolacu (președintele interimar al PSD-n.r.). Nu m-a sunat să mă întrebe dacă sunt pesedist asimptomatic, ci din prietenie. Pe linie ierarhică, m-a sunat și Victor Ponta (președintele pro România și fost premier-n.r.). Un prieten pe viață rămâne Mihai Tudose, cel care și-a făcut timp să mă sune să mă întrebe cum mă simt, deși știm prin ce a trecut (tatăl lui Mihai Tudose a murit, zilele trecut, fiind infectat cu Covid 19-n.r.)”, a afirmat Felix Rache.
Spitalele Covid-19 din Bucureşti nu mai au locuri libere la Terapie Intensivă
Şeful DSU a mai subliniat, în aceeași intervenție, că vineri seară spitalele covid-19 din Bucureşti nu mai aveau locuri libere la Terapie Intensivă, iar printre soluţiile pe care le au la dispoziţie se numără: transportul pacienţilor la spitale din afara Capitalei şi dotarea de saloane ale unor spitale non-covid cu aparatura care există pe stoc pentru asigurarea serviciilor de terapie intensivă.
„Dacă fizic nu este posibil să se amenajeze noi locuri în spitale, mai există şi soluţia unei unităţi mobile de rezervă, cu 12 locuri, care poate fi instalată lângă un spital”, a mai spus Arafat.
Creștere alarmantă a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19
Vineri, la ora 13, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajunsese la 35.802 cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 799 de noi îmbolnăviri, din 18.986 de teste efectuate. 823 de pacienţi cu test pozitiv fuseseră externaţi la cerere.
Raed Arafat, scenariu sumbru pentru ziua de sâmbătă: „Vom depăşi 850 de cazuri noi de covid-19 în 24 de ore!”
Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat vineri seară, la un post de televiziune, că potrivit datelor intermediare pe care le are, sâmbătă (18 iulie) se va atinge un nou record de noi cazuri de Covid-19.
Numărul de pacienţi noi înregistraţi în intervalul joi ora 18.00 – vineri ora 18.00, potrivit datelor intermediare la care are acces şeful DSU, era de 866.
Raed Arafat a mai spus, la Digi 24, că numărul celor care au cerut să fie externaţi, deşi sunt bolnavi, a ajuns la 905.
Arafat a precizat că datele oferite sunt dintr-o raportare intermediară, pe care o primeşte zilnic la ora 18.00. Joi seară, datele de la ora 18 arătau 774 de cazuri, iar în raportarea de vineri de la ora 13, numărul de cazuri a ajuns la 799.
Potrivit acestuia, informaţiile prezentate zilnic in raportul de la ora 13 sunt bazate pe datele raportate la ora 10 a fiecărei zile.
„Nu pot să fiu optimist, vom depăși 1.000 de cazuri pe zi”, a mai precizat Raed Arafat.